Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/Mihaela Petrilă vâsleşte pentru medalia de aur

Publicat in Adevarul, vineri 22 ianuarie 2010 ·

Tânăra canotoare de la CSM-LPS Iaşi a câştigat toate competiţiile la care a participat în 2009, printre care şi titlul mondial în proba de dublu rame.

Deşi este una dintre tinerele canotoare de perspectivă ale României, Mihaela a ajuns să practice acest sport numai după ce profesorul ei de matematică i-a remarcat înălţimea şi anvergura deosebită a braţelor, pe când tânăra avea 13 ani.

Cadrul didactic a recomandat-o pentru nişte teste la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi, în urma cărora Mihaela a trecut imediat la clubul CSM-LPS Iaşi, sub pregătirea antrenorului Ioan Lazariuc, iar rezultatele nu au întârziat să apară. „Domnul Lazariuc ştie exact cum să mă motiveze şi să scoată ce am mai bun în mine pentru a depăşi orice adversar“, spune tânăra sportivă.

„Mi-am sacrificat copilăria“

Primul semn că Mihaela vâsleşte pe direcţia curentului s-a văzut după aproape un an de antrenamente, chiar la primul concurs din carieră, unde tânăra canotoare a câştigat aur în proba de patru vâsle de la Campionatele de Fond în 2005. Medaliile au devenit tot mai numeroase. În 2006, tânăra a fost luată la Centul Olimpic de juniori, iar la zestrea Mihaelei s-au adăugat şi rezultatele pe plan internaţional, cum ar fi şase medalii de aur la Balcaniadă. De asemenea, din 2007 până în prezent, Mihaela şi-a îmbunătăţit constant rezultatele la Campionatele Mondiale de juniori, totul culminând cu medalia de aur câştigată anul acesta la dublu rame. Mai mult, anul competiţional 2009 s-a dovedit a fi unul de vis pentru sportiva ieşeană, care a reuşit performanţa să câştige zece medalii de aur la toate cele zece competiţii la care a luat startul.

În spatele acestui palmares impresionant se ascunde însă o muncă titanică. „Pot spune că mi-am sacrificat copilăria. Timp de 11 luni pe an sunt plecată în cantonament. Abia îmi mai văd familia de Sărbători şi în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum o ora
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 48 minute
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 3 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Un nou cutremur în România, vineri dimineață

Gandul acum 11 minute
Un cutremur cu magnitudinea 2,2 s-a produs vineri dimineață în România, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Seismul s-a produs vineri, 24 mai, la ora 07:00, în zona Oltenia, județul Gorj, la adâncimea de 15,4

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum 2 ore
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Vremea

București
acum

21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°