Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hosu şi Baciu, suspecţi după trei luni de la jaful din Banca Transilvania

Publicat in Adevarul, vineri 22 ianuarie 2010 ·

Cei doi suspecţi în cazul jafului de la Banca Transilvania au fost audiaţi prima dată în luna mai a anului trecut, iar anchetatorii i-au considerat din acel moment principalii suspecţi.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Dan Andrei Hosu şi Bogdan Baciu au fost audiaţi prima dată de poliţişti după trei luni de la data în care avusese loc jaful de la Banca Transilvania. Aceleaşi surse ne-au declarat că tot atunci le-au fost prelevate celor doi suspecţi probe ADN, pentru a fi comparate cu probele ridicate de la faţa locului. „Din acel moment, Dan Andrei Hosu a fost principalul suspect, alături de Bogdan Baciu”, ne-a declarat sursa citată. Din luna mai 2009 încoace, cei doi au fost urmăriţi pas cu pas şi li s-au ascultat telefoanele.

Aceiaşi anchetatori întăresc ideea că la dosar există şi un fir de păr, aparţinând lui Andrei Hosu, pe lângă urmele microbiologice amintite în propunerea de arest preventiv.

Procurorii au arătat în propunerea de arest preventiv că „din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică rezultă că profilele genetice ale probelor biologice de referinţă recoltate de la inculpaţi se regăsesc în fracţiile minoritare ale amestecurilor obţinute din microurmele prelevate de pe mânerul sistemului de închidere de la uşa de acces în casierie (cazul lui Hosu Andrei Dan), respectiv de pe partea frontală a sertarului de la ghişeul nr. 3 din casierie (în această probă regăsindu-se profilele genetice ale ambilor inculpaţi, atât Hosu Andrei Dan, cât şi Baciu Bogdan)”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 3 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum o ora
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de mobilizare la 18 ani pentru a consolida Armata – oficial american

HotNews acum o ora
Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucraine

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum o ora
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 2 ore
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 5 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Donald Trump l-a desemnat pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia

Ziua Constanta acum 36 minute
Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.ro "El a fost alături de mine d

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 52 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°