Dispariţia din piaţă a cîtorva ziare (Ziua, Cotidianul, Gardianul) şi scăderea de vînzări a altora (Jurnalul naţional, Evenimentul zilei, Gândul) au lansat pe spaţii mari discuţia despre „moartea presei scrise“. De fapt, e vorba de o tendinţă pe care specialiştii o cunoşteau. De ce merg lucrurile atît de prost? E hîrtia blestemată?

Cifrele de piaţă arată că necazul nu e acolo, ci într-altă zonă. Cel mai plîns dintre ziarele dispărute, Cotidianul, vindea în septembrie 2009 cam 5100 de exemplare pe număr. Adică mai puţin de jumătate din cele 11.467 de exemplare ale Dilemei vechi, o revistă apăsat elitistă, deci cu potenţial de vînzări mai mic. Ce înseamnă cele 5100 de exemplare vîndute? Echivalentul cifric al numărului de vizitatori unici, pe zi, ai unui blog de top din România. Cu alte cuvinte, un public pe care îl poate atinge un singur om, fără a cheltui o mulţime de bani pe hîrtie, redacţie, sediu şi toate celelalte care intră în structura publishing-ului pe hîrtie.

Criza presei scrise

Merită să mai dai bani pe tipar? Cazul Cotidianul pare a zice că nu, dar Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), de unde am luat cifrele de mai sus, ne prezintă şi situaţii contrare. În aceeaşi lună septembrie, Click!, tabloidul care a preluat poziţia numărul 1 de la Libertatea, anul trecut vindea 206.729 exemplare pe zi. Adică de vreo 40 de ori mai mult decît Cotidianul. Libertatea, liderul detronat, realiza şi el un frumuşel 178.574 de exemplare. La asta se adaugă Cancan, al treilea tabloid puternic apărut din 2007 încoace, cu aproape 80 de mii de exemplare. Cu alte cuvinte, presa cotidiană pe hîrtie se vinde. Ne raportăm din nou la septembrie 2009, fiindcă e ultima lună pentru care BRAT oferă rezultate, în care cotidienele centrale vindeau, în total, vreo 896 de mii de exemplare. În septembrie 2005, înaintea ofensivei media a lui Patriciu şi a lui Våntu (ca