Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fructele exotice întăresc imunitatea

Publicat in Adevarul, vineri 22 ianuarie 2010 ·

În acest sezon, vitaminele şi mineralele de care avem nevoie pot fi asimilate dintr-o categorie de fructe pe care le găsim tot anul: fructele exotice. Iată ce conţin ele şi la ce sunt bune.

Ananasul uşurează digestia

Persoanele care au probleme digestive ar trebui să consume ananas de cel puţin trei ori pe săptămână, potrivit specialiştilor. Acesta conţine o enzimă, numită bromelină, care ajută la procesarea proteinelor de origine animală, făcându-le, astfel, mai uşor de digerat. Ananasul este o sursă importantă de vitaminele A şi C, de potasiu şi de sodiu.

Kiwi asigură doza de vitamina C

Dintre toate fructele exotice, kiwi este cea mai importantă sursă de vitamina C, conţinând o cantitate dublă de vitamina C în comparaţie cu portocala. Prin urmare, nutriţioniştii ne recomandă să consumăm cât mai mult kiwi (un kilogram pe săptămână), mai ales în anotimpul

rece, deoarece vitamina C întăreşte sistemul imunitar.

Smochina combate obezitatea

Sindromul de intestin iritabil şi obezitatea pot fi combătute eficient cu ajutorul smochinelor. De asemenea, persoanele care se simt epuizate din punct de vedere intelectual ar trebui să consume săptămânal câte zece smochine. Acestea conţin vitamine din complexul B şi minerale (potasiu, zinc, calciu, fier), care stimulează capacitatea intelectuală.

Avocado, izvor de vitamina E

Acest fruct exotic este una dintre cele mai importante surse de vitamina E, care are rolul de a încetini procesul de îmbătrânire. Mai conţine acizi graşi nesaturaţi, ce reglează nivelul colesterolului.

Papaya, consumat doar după masă

O altă sursă excelentă de vitamina C o reprezintă papaya, un fruct care ar trebui consumat mai des. Acesta este recomandat îndeosebi după masă, deoarece conţine o enzimă care ajută la procesul de digestie.

Rodia, bună în convalescenţă

Este bogată în antioxi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Melania Trump, sobră, dar elegantă la funeraliile Papei Francisc la Vatican. S-a întrecut în ținută cu Regina Letizia a Spaniei și soția lui Volodimir Zelenski

Libertatea acum 37 minute
Melania Trump, alături de soțul ei Donald Trump, a participat la funeraliile Papei Francisc în ziua în care împlinește 55 de ani. Prima Doamnă a SUA a purtat o ținută sobră, respectând codul vestimentar strict al Vaticanului.

Sancțiune pentru bărbatul care s-a urcat pe clădirea Înaltei Curți. A coborât după mai bine de 10 ore de protest

HotNews acum o ora
Bărbatul ca s-a urcat pe clădirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în semn de protest după ce instanţa supremă a desființat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, a fost amendat cu 1.500 de lei de către jandarmi. „În jurul orei 02

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francis

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Exter

Ministerul de Interne lămurește temerile despre noul buletin electronic: „Nu te lăsa intimidat că are CIP”

Gandul acum 43 minute
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) clarifică temerile și miturile apărute în jurul noii Cărți Electronice de Identitate (CEI), subliniind că documentul aduce mai multă siguranță cetățenilor, nu un control asupra vieții lor. Într-un mesaj oficial, M

Andreea Voicu-Jiquidi, fiica academicianului Victor Voicu, își exprimă sprijinul public pentru Crin Antonescu: „Este cea mai bună alegere posibilă”

Adevarul acum 54 minute
Într-un mesaj amplu publicat pe rețelele sociale, Andreea Voicu-Jiquidi, fiica reputatului academician Victor Voicu, a anunțat că îl susține cu toată convingerea pe Crin Antonescu în cursa prezidențială.

Virginia Giuffre, femeia care i-a acuzat pe Jeffrey Epstein și prințul Andrew de abuz sexual, s-a sinucis

Libertatea acum 4 ore
Virginia Giuffre, cea care i-a acuzat pe Jeffrey Epstein și prințul Andrew de abuz sexual, a murit la vârsta de 41 de ani. Femeia s-a sinucis, conform anunțului făcut vineri, 25 aprilie, chiar de familia sa.

Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, pe care a construit-o „în 400 şi ceva de zile”

Libertatea acum 2 ore
Coreea de Nord a lansat cea mai mare navă de război, iar liderul nord-coreean Kim Jong Un a fost prezent la eveniment. „Noul distrugător multifuncțional” a fost dezvăluit vineri la șantierul naval din Nampo.

Klaus Iohannis, surprins în imagini când mătura trotuarul din faţa casei sale din Sibiu - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Fostul preşedinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătură trotuarul din faţa casei sale din Sibiu. Imaginile au fost postate pe Facebook cu hastag-urile ” #Sibiu #SasuEşuat #NuMaiSuntBaniDeAvioanePrivate”. ”Ghiciţi personajul! Indicii: a mai

Volodimir Zelenski și omologul său american Donald Trump au avut o discuție la Vatican

Ziua Constanta acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său american Donald Trump au avut sâmbătă o scurtă întâlnire la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, a anunțat președinția ucraineană, la câteva ore după ce liderul american dăduse asigură

Unele sisteme de plăţi electronice din Ucraina sunt întrerupte

Ziarul Financiar acum o ora
Sistemele de plăţi electronice din oficiile poştale, restaurante şi metroul din Ucraina au fost scoase din funcţiune sâmbătă dimineaţă, potrivit oficialilor şi martorilor Reuters. Ucraina a declarat în trecut că a fost ţinta unor atacuri cibernetice

Vremea

București
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

8°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/14°
lun.

9°/19°
mar.

9°/21°