Pentru că se apropie 24 ianuarie, vreau să vă spun că la Iași s-a născut o mișcare care dorește ca această zi să devină sărbătoare națională legală a României. Acum că citesc, chiar mă mir cum de nu a fost până acum, așa că am decis să susțin acest demers.
Mai jos găsiți comunicatul de la primărie, detalii referitoare la acest demers și la manifestările de 24 ianuarie de la Iași găsiți aici și aici, petiția o puteți semna aici.
România s-a născut la Iaşi!
Iaşul a jucat rolul cel mai important în Unirea Principatelor Române, având caracterul de oraş iniţiator al acesteia şi făcând primul pas prin alegerea în unanimitate în ianuarie 1859 a liderului unionist Alexandru Ioan Cuza.
Astfel putem spune că România s-a născut la Iaşi!
Ziua de 24 ianuarie trebuie să devină sărbătoare naţională legală, pentru a marca importanţa sa deosebită şi rolul decisiv pe care l-au jucat Iaşul şi Moldova în istoria României.
“Iniţiativa se bucură de susţinerea Academiei Române – filiala Iaşi, precum şi a tuturor universităţilor ieşene. Am discutat personal cu academicianul Viorel Barbu şi cu rectorii universităţilor şi toţi sunt încântaţi de acest proiect. Este privilegiul meu ca cetăţean şi obligaţia mea ca primar al acestui oraş minunat să lupt pentru recunoaşterea legală, publică şi oficială de către statul român a acestui moment istoric semnificativ. Avem şi susţinerea primarilor din Zona Metropolitană Iaşi. Vom merge pe două direcţii pentru atingerea acestui obiectiv – pe cale parlamentară, printr-o iniţiativă legislativă, şi prin strângerea de semnături de susţinere de la cetăţeni. Nota de fundamentare şi expunerea de motive pentru această iniţiativă vor fi citite public pe 24 ianuarie 2010”, a spus primarul Iaşului Gheorghe Nichita.
Curajul şi voinţa unei naţiuni nu au contat niciodată mai mult ca pe 24 ianuarie 1859. Hotărârea ieşenilor ca A