YouTube, cel mai mare site de video-sharing din lume, pregăteşte schimbări majore ale paginii care afişează clipurile video, în încercarea de a redefini experienţa de vizionare. YouTube lucrează de luni bune pentru a modifica pagina care afişează clipurile video, încercând să o simplifice şi să o eficientizeze. Noua pagină are un design nou şi noi funcţionalităţi. Una dintre acestea, care va încânta cu siguranţă utilizatorii, permite căutarea în timpul vizionării un
YouTube, cel mai mare site de video-sharing din lume, pregăteşte schimbări majore ale paginii care afişează clipurile video, în încercarea de a redefini experienţa de vizionare.
YouTube lucrează de luni bune pentru a modifica pagina care afişează clipurile video, încercând să o simplifice şi să o eficientizeze. Noua pagină are un design nou şi noi funcţionalităţi.
Una dintre acestea, care va încânta cu siguranţă utilizatorii, permite căutarea în timpul vizionării unui clip video, rezultatele apărând în partea dreaptă a paginii video, fără a întrerupe vizionarea.
De asemenea, în noua pagină video YouTube, informaţiile despre un anumit filmuleţ sunt postate sub clipul video şi nu în partea dreaptă cum este în prezent. Tot sub clip se găsesc şi opţiunile de a salva clipul, de a-l posta pe Facebook sau de a trimite linkul pe Twitter.
Tot aici există şi un nou buton „Like / Don't Like”. Acesta va înlocui sistemul cu steluţe de la 1 la 5. Astfel, utilizatorii vor avea posibilitatea să aleagă dacă le place sau nu clipul respectiv. Dacă aleg prima variantă atunci clipul va fi salvat automat în Favorites.
Cei care vor să vadă noua pagină video YouTube, cu noile funcţionalităţi, o pot face aici.
SURSA: youtube-global.blogspot.com