În această dimineaţă, podul de gheaţă în amonte de viaductul de la Poiana Largului se întindea pe o lungime de 4 kilometri
Revenirea fenomenului a fost favorizată de faptul că nivelurile şi debitele râului au fost în uşoară scădere pe tronsonul de la intrarea în judeţ şi până la coada lacului Izvorul Muntelui.
„Pe o lungime de 4 kilometri, de la viaductul Poiana Largului, comuna Poiana Teiului, până amonte 600 metri puntea şantierului de la Poiana Teiului, râul prezintă aglomerări de gheţuri cu grosimi de până la un metru" se arată într-un comunicat al Comitetului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Podul de gheaţă a apărut şi din cauza temperaturilor foarte scăzute din ultimele zile. În această dimineaţă, la ora 6.00, temperatura măsurată la punctul Frumosu era de -10 grade celsius.
„Deocamdată zăporul e situat într-o zonă de extravilan şi nu ameninţă gospodăriile oamenilor. Avem personal voluntar şi o patrula care monitorizează evoluţia fenomenului şi pe timp de noapte", spune Petru Bîia, primarul comunei Poiana Teiului.
Înainte de Crăciun, podul de gheaţă format pe Bistriţa se întindea pe o lungime de 15 kilometri, pe un tronson al râului care cuprindea comunele Poiana Teiului, Farcaşa şi Borca.