In Europa, dupa disparitia scolilor antice, pedagogia isi gaseste locas in biserici si manastiri. Apar manuscrisele si de la ele la universitati nu e mult, primele astfel de scoli medievale incearca o desprindere de sub tutela explicita a religiei institutionalizate, desi teologia ramane una dintre disciplinele studiate cu predilectie, alaturi de drept si medicina. Sanatatea, asadar, legile si raporturile cu Sacrul se conturau ca directii de formare a spiritelor. Prin secolul al XIII-lea gasim deja primele universitati, la Paris, la Bologna si la Oxford. J. Carpentier si Fr. Lebrun arata cum, un secol mai tarziu, ca masura de reforma universitara se inregistra, intr-una dintre scolile occidentale amintite, introducerea obligatiei frecventarii «disputelor magistrilor», a obligatiei participarii active la discutii si a obligatiei parcurgerii unei minime bibliografii (titluri precum «Despre nastere si pieire», «Despre cer», «Despre lume», «Despre simt si lucrurile sensibile» etc sunt mentionate ca preconditie a accederii la anume trepte de studiu si sunt relevante pentru conturarea unui anume orizont al vietii intelectuale). Recunoastem, peste timp, radacini ale grilelor de astazi.

In raspar, existau printre cei vechi categorii de oameni pentru care valorile academice erau fie prea mult, fie prea putin. Unii nu ajungeau sa se impartaseasca din deliciile abstractiunilor, altii le epuizau lacom si ramaneau insetati dupa o cunoastere de alta natura, mai in masura sa le raspunda intrebarilor intim legate de sensul vietii lor. Din randurile ambelor paturi de «outsideri» sau «rebeli» in raport cu limitele stiintelor si ale artelor lumesti se recrutau marile caractere ce alegeau primenirea propriului destin departe de satisfactiile acestor domenii ale culturii: inainte de a le fi parcurs sau in urma unui gust amar al deceptiei. si acestia erau calugarii. Lectia lor era ju