Dan Lungu este tipul de autor care, cu fiecare carte, incearcă să se reinventeze. Până acum i-a reuşit. După debutul prozastic cu Cheta la flegmă (povestiri remarcabil decupate in materialul social, in coordonate naturaliste, pre-"mizerabiliste"), a schimbat formula o dată cu romanul Raiul găinilor (pe muchea subţire dintre anecdotic şi fantasmatic), a revenit apoi la genul scurt cu Băieţi de gaşcă (de un realism tot minuţios, dar mai luminos şi mai aerisit) şi a câştigat definitiv publicul prin best-seller-ul Sunt o babă comunistă! (scris după o reţetă sociografică aducătoare de succes).
Trec peste volumaşul de poezie al inceputului editorial absolut, ca şi peste piesele de teatru şi cercetările sociologice fructificate in cărţi de profil, pentru a vedea in ce constă noul pariu in proză al acestui autor polivalent, "multilateral dezvoltat".
Cum să uiţi o femeie* pare să fi fost scris nu atât pentru gustul mai romanţios al publicului larg (căruia i se oferă totuşi un titlu pe măsură), cât pentru pretenţiile inalte ale severilor critici şi cronicari literari. Unii dintre aceştia au considerat Sunt o babă comunistă! drept un compromis de factură comercială ce subliniază apăsat succesul crescând al unui scriitor, literar, diminuat. După principiul vaselor comunicante, pe măsură ce un autor român are impact pe o suprafaţă mai mare, cercul restrâns al criticilor autohtoni tinde să-l rejecteze; şi invers, când este maxim apreciat de câţiva rafinaţi cunoscători, se vede complet ignorat de masa cititorilor obişnuiţi...
Pariul lui Dan Lungu este, acum, să impace aceste două sfere, cu plăceri mai simple şi exigenţe mai complexe. O poveste de dragoste (consumată), istoria de neinţeles, şi totuşi atât de obişnuită, a unui bărbat părăsit de o femeie este feliată, partajată, procesată şi organizată intr-un adevărat ansamblu compoziţional. Căutând st
