Panait Istrati ocupă un loc aparte în galeria scriitorilor români. A fost numit "romancier experimental", iar în "Istoria secretă a literaturii române" e personajul principal al secţiunii "Ereticii, ca fiinţe migratoare".
Panait Istrati a fost copilul unei ţărănci române, Joiţa, şi al unui negustor şi contrabandist grec, Ghergios Valsamis. S-a născut la Brăila, în 1884, şi nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Mistuit de la vârste fragede de dorul de ducă, spintecat de o puternică dorinţă de a cunoaşte, de a-şi trăi viaţa până la ultimele consecinţe, la 12 ani îşi părăseşte mama, pe care, altminteri, a iubit-o enorm. Dorinţa de a-şi cunoaşte tatăl, de a găsi un model patern a fost atât de arzătoare încât tot ce a făcut în viaţă a fost sublimarea acestei porniri aproape nefireşti.
UN PEREGRIN DE TALIE EUROPEANĂ INTERTITLU
Parcursul existenţei lui Panait Istrati a fost o aventură extraordinară. A înfruntat umilinţa, mizeria şi pribegia. A fost, printre altele, hamal în port, căldărar, zidar, servitor, purtător de reclame, fotograf. A fost ars de pribegie şi de soare, fără adăpost pe geruri câineşti, a fost bolnav, a fost flămând, a jucat barbut cu singurătatea şi cu moartea. Dar nu a renunţat, nu a abandonat lupta corp la corp cu o viaţă ieşită din comun. L-a reanimat întotdeauna o voluptate a trăirii, o vibraţie puternică de dincolo de lume.
"În exaltări, în pasionalitate, Istrati e constant: piere dacă nu arde, există, întrucât este un rug aprins". (Mircea Iorgulescu, "Spre alt Istrati", Editura Minerva, 1986). Traseul şerpuitor şi spectaculos al pribegiilor sale s-a unduit prin Siria, Damasc, Liban, Egipt, Grecia, Beirut, Iaffa... A călătorit ascuns la bordul unor vapoare. Uneori a fost descoperit şi abandonat la prima escală. S-a alăturat mişcării socialiste din epocă, a fost vicepreşedinte al asocia
