"N-as lua cu mine nimic la judecata de-apoi, decat iubirea"
Profesoara, prozatoare, poetesa si traducatoare de literatura engleza, Monica Pillat (n. 1947) descinde dintr-o ilustra familie boiereasca si de artisti. Este fiica scriitorului Dinu Pillat (nepot al Bratienilor) si a reputatei specialiste in arta medievala, Cornelia Pillat. Bunicii sai paterni sunt poetul traditionalist Ion Pillat si pictorita Maria Pillat Brates. Inzestrata cu o sensibilitate aparte, Monica Pillat isi traieste viata modest, intr-un apartament din Drumul Taberei, ca intr-o chilie cu amintiri. Camerele mici sunt innobilate de mobile vechi, iar icoanele lumineaza fotografii de familie. O candela arde permanent pe o masuta joasa.
Monica Pillat gaseste in credinta in Dumnezeu ratiunea de a fi, iar in scris, drumul catre Imparatia Lui. Ultimii zece ani si i-a dedicat editarii operei parintilor si bunicilor sai, dar si publicarii unor volume proprii: "Cultura ca interior" (2001), "Drumul spre Emaus" (2002), "Povesti din lumea jumatatilor de zambet" (2004), "Dorul de rai" (2005).
Moartea suspendata
- Descindeti dintr-o familie cu radacini boieresti si artistice, care a dat nume mari in istoria Romaniei. V-a fost de folos in viata acest blazon?
- Faptul ca familia mea are radacini in boierime a fost pentru mine un mare balast. La scoala ma temeam sa rostesc numele Bratianu. Si in condamnarea la moarte a tatalui meu, in celebrul proces al intelectualilor "Noica-Pillat" (1959), a atarnat foarte mult ca era nepotul Bratienilor. Pe de alta parte, am avut privilegiul sa cresc si sa ma formez intr-un cerc de oameni deosebiti, prieteni ai parintilor si bunicilor mei, ca Vasile Voiculescu, Nicu Steinhardt, Olga Greceanu, Marcel Avramescu, o lume de mare noblete intelectuala si sufleteasca, a carei esenta n-a fost atinsa de comunism. Chiar si suferinta noast