În etapa a XII-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, SCM Rulmentul Braşov a pierdut întâlnirea susţinută în deplasare, la Tomis Constanţa, gazdele câştigând cu 34-26 (19-13).
Chiar dacă „rulmentistele" au evoluţii tot mai bune de la meci la meci, fetele antrenate de Mariana Târcă au plătit tribut lipsei de experienţă. Braşovencele au avut o prestaţie mulţumitoare în primele 20 de minute ale partidei, echipa de la malul mării conducând la numai două lungimi (11-9), cu zece minute înainte de pauză.
Cu Roxana Cherăscu în zi de graţie, Rulmentul a suferit din nou la capitolul omogenitate, permiţându-le adversarelor să-şi adjudece fără probleme cele două puncte.
Pentru SCM Rulmentul Braşov au marcat: Cherăscu - 15g, Pătuleanu - 7g, Geapană, Marin, Adiaconiţei şi Hamciuc, câte un gol.
„Am evoluat bine în prima parte a întâlnirii, dar am capotat pe final. Suntem pe drumul cel bun, se vede o evoluţie în jocul nostru, dar mai avem mult de muncă. Încă nu s-au pus la punct relaţiile de joc, iar lipsa de maturitate şi-a spus cuvântul.
Sper ca săptămâna viitoare să rezolvăm transferurile celor patru handbaliste care au venit la echipă, întrucât îmi doresc să le folosesc în runda următoare", a declarat antrenoarea Rulmentului, Mariana Târcă.
În etapa a XIII-a a Ligii Naţionale, Rulmentul va întâlni, miercuri, în Sala Sporturilor, pe HCM Roman.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos