Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de băcăuani trec de criză cu jucării erotice

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 ianuarie 2010 ·

Clienţii magazinelor care vând obiecte de stimulare a vieţii de cuplu caută în special cătuşe de plastic cu puf sau lenjerii exotice pentru partenere.

Administratorii magazinelor din Bacău care comercializează jucării erotice se plâng că vânzările le-au scăzut cu aproape 50 la sută în ultimul an.

„Dacă în vremurile bune aveam în medie câte cinci, şase clienţi pe zi, acum sunt zile când nu vin mai mult de doi clienţi“, a declarat Ionuţ Comănescu, administratorul unui sex-shop din Bacău. Pe lângă faptul că numărul clienţilor a scăzut, patronii se mai confruntă cu o problemă.

Băcăuanii nu se mai sfiesc la intrarea în sex-shop

Clienţii care se hotărăsc să le calce pragul cumpără foarte puţin. „Prima dată se uită la preţ, se orientează spre cel mai mic şi apoi întreabă de calitatea produsului. În final aleg unul, maxim două“, a mai spus Comănescu. Noile atracţii în viaţa de cuplu nu mai reprezintă o prioritate pentru mulţi dintre clienţi.

„Nu sunt obiecte de care ai strictă nevoie. Ţin mai mult de moft şi plăcere. Dacă însă te obişnuieşti cu ele atunci e greu să renunţi. Eu pun bani deoparte în fiecare lună şi la un interval de trei, patru luni vin şi îmi cumpăr ceva” ne-a spus Florin Ghindă, unul dintre clienţi.

În ciuda problemelor economice, administratorii au şi motive de bucurie. Aceştia susţin că, faţă de acum 5-6 ani, când băcăuanii nu îndrăzneau nici măcar să le calce pragul, acum situaţia s-a schimbat radical.

Femeile sunt mai curajoase, în timp ce bărbaţii continuă să privească cu o oarecare sfială spre rafturile magazinelor. „Faptul că băcăuanii nu mai sunt atât de reticenţi este cel mai mare câştig al nostru. Acesta este şi motivul pentru care ne chinuim să menţinem afacerea pe picioare în acestă perioadă“, a mărturisit Comănescu.

Totuşi „războiul sexelor“ în acest do

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 57 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 51 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 56 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°