Când Alessandro Amato şi Marian Mihart, doi dintre acţionarii magazinelor de orologerie şi ceasuri Cellini, investeau, la finalul lui 2008, 250.000 de euro în deschiderea primului boutique Paul&Shark din România, decizia părea curajoasă.
Brandul, creat în Italia în 1921, cu un portofoliu de colecţii vestimentare casual pentru barbaţi, femei şi copii, avea deja o bază de date cu 500 de clienţi fideli români, care îşi făceau cumpărăturile din magazinele Paul&Shark din oraşe precum New York, Milano, Paris sau Viena.
Iar printre cumpărătorii magazinului din România s-a numărat şi preşedintele Traian Băsescu. "Avem o listă de aproximativ 1.500 de clienţi. Cei mai mulţi revin lunar sau o dată la 2 luni", susţine Raluca Banciu, director general al companiei care deţine magazinul. Astfel încât, în 2009 magazinul a depăşit estimările iniţiale de vânzări de 500.000 de euro.
Sursă: Gandul.info