la franceza. In scoala mea. Si mi s-a spus: e frig, foarte frig in scoala. In scoala 88. Nu, nu e vis. Nu, nu stiu franceza de olimpiada. De fapt, n-o stiu deloc. Im place de ea. Imi place sa ascult RFI, programele in poezie franceza. Nu pricep mai nimic, dar e bine ca nu pricep dezastre, prostiile oamenilor. Imi susura doar mii de mincaruri, sute de parfumuri, stradute prin minte, prin fata ochilor. Ce-mi pasa, traiesc franceza in imaginatie. Si, zic, m-am dus la Olimpiada. La scoala 88. Cu baiatul Luca. Si stiam ca e frig, i se spusese de la 79 ca e frig. Si lui nici ca-i pasa. El s-a imbracat ca si cum ar fi fost primavara. Da, da, m-a apucat pe mine frigul, frigul prins in copilaria mea. In scoala mea. Eram de nota 9 in scoala aia, acolo mi-a fost paradisul invataturii. Frig, dar fruntas. Dupa aia si mai frig, dar tot mai prost la invatatura. Pina-n facultate. Am frigul in oase, e frig si afara. Apa la chiuveta nu mai curge.
Mi-am lasat trupul la scoala 88, la olimpiada si tusti cu creierul la Real. In Vitan. Era ora 8 si jumatate. Vreau sa relatez, sa spun, sa va naucesc: era plina parcarea. Plina. Iar in magazin, mai nimeni. Mai nimeni. Plina parcarea si-n magazin mai nimeni. Credeam ca am inebunit, fiin doar cu creierul la mine. Afara frig, fulguia de basm, dar mie mi-era frig ca-ntr-un roman de Joyce. Nu puteam gindi cum de e plina parcarea si cum eu sint exclus de la cumparaturi. Un raspuns mi-am dat: e frig, e gheata, multi locatari de Vitan simuleaza cumparatul si-si lasa masinile in parcarea deschisa non-stop. Incredibil. Eh, da asta da smecherie. Merita oare smechereala asta un Muriti? Merita frigul din 88 un Muriti? Cred ca frigul se transmite prin gena? Nu cred nimic, n-am inebunit in halul asta. Dar, pe de alta parte, ma sperie ca nu cred in nimic, o teorie cit de mica. Muriti! nu-nseamna credinta. Muriti nu tine de cald.
la franceza.
