Spre deosebire de majoritatea românilor, albaiulianul Gabriel Scheau a plecat să muncească în Spania fără a fi împins de o stare materială precară. În anul 1999, când s-a hotărât să facă acest pas, era şofer la Direcţia de Finanţe Alba, avea un salariu bun şi un post sigur. Sora sa l-a influenţat în luarea deciziei.

Profil:

Data naşterii: 9 februarie 1978, Alba Iulia.

Educaţie: Şcoala profesională de electricieni în construcţii din cadrul Colegiului „Dorin Pavel” Alba Iulia

Starea civilă: căsătorit, o fetiţă „Decât să mor de foame printre străini, mai bine mă întorc acasă“ A lucrat în Barcelona nouă ani, în domeniul construcţiilor, perioadă în care a învăţat la perfecţie spaniola şi catalana. „Am început ca muncitor necalificat, apoi în toate meseriile, mai puţin cea de dulgher. Am lucrat numai cu carte de muncă. Câştigam lunar 1500 de euro, bani în mână“, povesteşte meseriaşul. A făcut sute de apartamente în zeci de blocuri din capitala catalană. A turnat şape de beton, a pus faianţă şi gresie, a zugrăvit, a introdus instalaţii electrice şi sanitare. Lucrurile mergeau bine, aşa că a chemat-o şi pe prietena sa din Alba Iulia, s-au căsătorit acolo şi au o fetiţă, Andreea, născută în Barcelona, care va împlini anul acesta 7 ani. În 2008, însă, familia Scheau a fost nevoită să se repatrieze. „Am venit acasă din cauza crizei. Am fost dat în şomaj 6 luni de zile, primeam 1150 de euro lunar, dar nu mi-am mai găsit de lucru şi mi-am spus că decât să mor de foame printre străini, mai bine mă întorc în Alba Iulia“ spune Gabriel. „Cine are de lucru iarna în construcţii, e meseriaş“ Reîntors în ţară, s-a angajat la o firmă de construcţii, dar modul cum a fost tratat ca salariat de patron l-a dezamăgit şi s-a hotărât să lucreze pe cont propriu. „Aici, dacă lucrezi la o firmă de constucţii, nu câştigi mai nimic. La firma la care m-am angajat,