Reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa au transmis o listă cu drumurile judeţene impracticabile.
Potrivit purtătorului de cuvânt al CJC, există tronsoane de drumuri judeţene pe care se formează frecvent dopuri de zăpadă de aproximativ doi-trei metri înălţime şi, ocazional, troiene, din cauza faptului că vântul bate cu viteze cuprinse între 45-65 km/h, iar pe alocuri, cu rafale de peste 85 km/h, din direcţia Nord.
Iată drumurile pe care nu se poate circula:
DJ 391 MANGALIA - NEGRU VODĂ
DJ 391 TOPRAISAR - COBADIN
DJ 393 ALBEŞTI - ARSA
DJ 394 23 AUGUST - PECINEAGA
DJ 308 CIOCÂRLIA - LANURILE - MERENI
DJ 381 MEDGIDIA - CIOCÂRLIA - POTÂRNICHEA - MOVILIŢA
DJ 226 A RÂMNICU DE JOS - NUNTAŞI - DJ 226
DJ 228 DN 22C - DN 2A
DJ 222 MEDGIDIA - PEŞTERA
DJ 224 CRUCEA - BĂLTĂGEŞTI ( pe acest tronson utilajele nu pot interveni din cauza faptului că DN2A este blocat)
DJ 223 DN 2A - TOPALU ( utilajele nu pot interveni din acelaşi motiv precizat mai sus)
Potrivit reprezentantului CJC, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri acţionează cu cinci autofreze de zăpadă, patru autovehicule mulţifunctionale UNIMOG echipate cu freze de zăpadă, 18 maşini cu lamă, 12 încărcătoare frontale (wole) şi 12 autogredere, pe toate drumurile judeţene în vederea deblocării acestora şi asigurării circulaţiei autovehiculelor în condiţii de iarnă.
Dispeceratul RAJDP funcţionează în regim de permanenţă, iar orice fel de probleme înregistrate pe drumurile judeţene, respectiv în trafic pot fi anunţate la telefonul dispeceratului central 0241/693.523, 0241/693.527 şi 0372.704.682 precum şi la dispeceratele zonale (care funcţionează în permanenţă) după cum urmează:
Dispecerat Topraisar: 0241/785.060 sau 0723879569
Dispecerat Băneasa: 0241/850.344 sau 0726388832
Dispecerat Hârşova: 0241/870.