* astăzi, la Galaţi, de la ora 12.00, pe terenul sintetic, Viitorul joacă în compania formaţiei Dunărea II
Joi după-amiază, Viitorul Însurăţei şi-a început campania de meciuri amicale pe care conducerea clubului a planificat-o până la startul returului, prima parteneră de antrenament fiind colega de grupă, Unirea Slobozia.
Partida a fost echilibrată şi normal ar fi fost să se încheie la egalitate, ţinând cont de numărul ocaziilor, deşi gazdele s-au confruntat cu multe indisponibilităţi, iar oaspeţii au venit cu două garnituri.
Fostul jucător al Petrolului Ianca, Viorel Gheorghe, a deschis scorul pentru oaspeţi în minutul 22, însă jocul s-a echilibrat apoi şi după numai zece minute gazdele au restabilit egalitatea prin Marius Coman, care a îndeplinit doar o simplă formalitate după o cursă a lui Marius Lupu încheiată cu o centrare perfectă în faţa porţii.
Cu trei minute înainte de finalul primului act, după o gafă a lui Vioreanu, mingea a ajuns la Soare şi atacantul formaţiei vizitatoare nu l-a iertat pe Tudor, stabilind astfel şi soarta amicalului.
Până la deschiderea scorului, noul atacant al echipei Viitorul, Lupu, a ratat o imensă situaţie de a marca, în minutul 18, când a rămas singur cu portarul advers, dar nu a găsit şi soluţia ideală pentru a-l învinge. Acelaşi jucător a mai irosit şansa de a restabili egalitatea în minutul 72, însă nici de această dată nu găsit ţinta. Gazdele au mai avut o dată şansa de a marca prin Pascu, însă şi oaspeţii au mai irosit câteva ocazii în partea secundă a meciului.
"A fost o partidă echilibrată, cu puţine ocazii de poartă pentru că niciuna dintre formaţii nu a riscat. Nu am putut conta din motive de sănătate pe câţiva titulari, Dobre, Costache, Huţu, Cheleş dar şi aşa am jucat de la egal la egal, numai că noi am ratat, iar adversarii nu", a spus la finalul jocului Paul Alexandru, preşedi