Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 50 de albaiulieni au ajuns la spital cu fracturi – revista presei locale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 ianuarie 2010 ·

Ziarele de astăzi scriu despre faptul că foarte mulţi albaiulieni au ajuns la spital cu fracturi la mâini şi glezne din cauza căzăturilor pe zăpadă şi pe gheaţa de pe trotuarele necurăţate, precum şi despre ocuparea posturilor vacante în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba.

Peste 50 de albaiulieni au ajuns la spital cu fracturi

Odată cu prima ninsoare mai serioasă din acest an au început să apară şi cazurile de persoane accidentate din cauza gheţii. În ultimele trei zile, peste 50 de albaiulieni s-au prezentat la Secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba cu fracturi la mâini şi glezne din cauza căzăturilor pe zăpadă şi pe gheaţa de pe trotuarele necurăţate, ne-a informat dr. Diana Ciobotea, directorul medical al SJU Alba. Medicii recomandă persoanelor să fie foarte atente pe unde merg şi să poarte încălţăminte adecvată pentru această perioadă. Problema trotuarelor necurăţate este una destul de gravă. Potrivit municipalităţii, firma care se ocupă de deszăpezire a efectuat lucrări de curăţire a trotuarelor şi aleilor din spaţiile publice. Informaţia de Alba

Şefi noi în poliţia Alba

În perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010 la Bucureşti s-au desfăşurat concursurile de ocupare a posturilor vacante existente la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba. În urma examenelor au fost numiţi în următoarele funcţii: 1 adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Alba Iulia - subcomisarul de poliţie Sorin Fintan (fost adjunct al comandantului Poliţiei municipiului Sebeş); 1 şef Serviciu Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase - inspector de poliţie Vasile Radu; lşef Serviciu Intervenţie Rapidă - inspector de poliţie Mihai Airini; 1 şef Birou Infracţiuni contra Patrimoniului din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - comisar şef de poliţie Mircea Crişan; l şef Birou Drumuri Naţionale din cadr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 32 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 37 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 59 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 39 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°