Desi a circulat ca un porumbel voiajor intre Romania si America, publicul i-a ramas credincios. Arta lui dulce-acrisoara e leac de suflet pentru vremurile in care traim
Paine cu gust de capitalism
- Faci parte dintre VIP-urile cu dubla cetatenie artistica: cand in tara, cand in strainatate. Nu ti-e teama ca stilul acesta de porumbel voiajor te va pierde din ochii romanilor? Nu ti-a fost teama ca odata intors la "matca", vei constata ca ai pierdut atentia spectatorilor? Tradarile se platesc, nu-i asa?
- Nu m-am temut niciodata de uitare. Dar daca ea se va produce vreodata, nu distanta va fi de vina, ci felul in care imi fac meseria. Daca in relatia mea cu publicul apare ceva care nu mai functioneaza, iau toata vina asupra mea. Vinovatul nu pot fi decat eu si tot eu pot sa fac in asa fel incat sa repar greseala. Reversul placut al medaliei este ca, atunci cand totul merge bine, meritele tot eu mi le asum. (rade) Oricum, pana in clipa asta, n-am ce sa reprosez publicului, nici celui de aici, nici celui din strainatate. Mai ales in partea asta a redutei, acasa, relatia se vede foarte frumos. Vorbesc de acel public pe care l-am convins ca sunt un actor bun, dedicat, si care joaca punand suflet. Acest public a ramas cu mine. Am imbatranit eu, a imbatranit si el. Acum fac un efort suplimentar, sa castig si publicul tanar. Din fericire, constat ca stradaniile mele nu sunt in van, desi aud prea adesea si aprecieri de genul: "Mama mea va iubea foarte mult" sau "Cand eram mic, va priveam fascinat". (rade) Decat deloc, e bine si-asa. Important e ca am ramas si sper sa raman si-n continuare tanar, din punct de vedere creativ. Din perspectiva asta, zic ca sunt in culmea carierei. Mai ales ca statutul de liber profesionist te tine permanent in priza: daca nu muncesti, nu castigi. Creierul lucreaza, scapara intruna idei.
- Dar de ce te-ai
