Săptămâna asta a fost teribilă. Iar a nins. Natura şi-a văzut de rostul ei şi ar trebui să fim mulţumiţi că funcţionează bine.
Nu noi plângeam după zăpezile de altădată? Nu eram îngrijoraţi când apostolii eco-apocalipsei proroceau că nu vom mai avea iarnă? De fapt, nici n-au venit zăpezile de odinioară, cu troienele cât casa şi cu tuneluri săpate prin zăpada de pe trotuare.
A nins cum trebuie să ningă iarna, atâta tot. Să ne gândim puţin: a fost cumva prima zăpadă pe anul ăsta? S-a prăvălit un bulgăre uriaş din cer şi ne-a îngropat în omăt pe nepregătite? Nu, nici vorbă! În sud-estul ţării s-a aşternut de luni o zăpadă fină, cu fulgi minusculi. Parcă din cer cădeau tone de pudră de zahăr.
Buletinele meteo au prevăzut înrăutăţirea vremii şi au anunţat cod galben de ninsoare valabil până miercuri. De luni a nins întruna, iar stratul de zăpadă a tot crescut şi a început să bată vântul. După o zi şi o noapte în care parcă toată România fusese captivată de magia „atacurilor energetice", marţi dimineaţă s-au ivit şi primele probleme: maşini derapate, blocaje pe şosele, trenuri anulate.
La prima oră a început iureşul pe care îl vedem la fiecare viscol: comandamentele de iarnă s-au mobilizat, primarii au ameninţat cu controale şi amenzi, iar şoferii şi pietonii s-au luptat pe cont propriu cu nămeţii. Până marţi dimineaţă n-a făcut nimeni nimic: utilajele de deszăpezire au stat în garaje, echipajele de intervenţie au dormit bine-mersi.
Să fim cinstiţi, n-a fost o vreme furioasă, ca în mijlocul lui decembrie; a nins câteva zile, aşa cum trebuie să ningă iarna. Dar în România natura nu complică atât de mult lucrurile pe cât sunt oamenii în stare.
