Mozart – Aria din Mitridate – Venga pur, minaci e frema (David Daniels)

Asculta mai multe audio Muzica

Doresc să precizez avant la lettre că observaţiile de mai jos sunt personale – supuse, aşadar, subiectivării şi nu au o bază ştiinţifică, ci una pur empirică, ajustată de un raţionament la fel de personal (spun asta din capul locului pentru că au existat comentarii care mă acuzau de diletantism, sfertodoxă etc – le precizez că singurul domeniu în care am pretenţii gnoseologice este estetica eufonică).

Am asistat, oarecum pe nepregătite, la un seminar cu tema “Masoneria – între mit şi realitate”, organizat în aula Bibliotecii Academiei Române cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea Marii Loji Naţionale din România. Am ascultat un exposé halucinant de plăcut al academicianului Dan Berindei, un istoric ne-mason fascinat de povestea devenirii masoneriei româneşti şi care şi-a dedicat peste trei decenii din viaţă studierii acestui vast capitol din istoria românilor.

Pe scurt, am aflat, mai detaliat, de ce le cam datorăm francmasonilor marile episoade ale formării şi dezvoltării statului român modern – revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor de la 1859 şi, cu precădere, Unirea de la 1918. Francmasoneria, pare-se, a jucat rolul covîrşitor în mai toate momentele care ne-au apropiat de Europa şi, în general, care ne-au depărtat cît de cît de feudalismul levantin în care Biserica ortodoxă era omnipotentă şi omniprezentă în mentalul colectiv românesc (inclusiv doi domni fanarioţi “luminaţi”, Constantin Mavrocordat şi Alexandru Moruzi, erau membri ai unei loje). Am fost uimit de lista lungă a românilor masoni “plăcuţi” – adică personaje istorice şi oameni de cultură “de bine” pe care-i ştiam din manuale fără să mi se spus vreodată ceva, în învăţămîntul comunist, despre apartenenţa la masonerie: de la Alecsandri, IC Brătianu şi