Cele mai frumoase hore, muzica militară şi lăutarii care cântau în pieţele publice erau manifestările craiovenilor din urbea de odinioară, care celebrau „cea mai mare sărbătoare naţională“, Unirea de la 1859.

Actul Unirii de la 24 Ianuarie 1859, „piatră de hotar în istoria României“, aşteptat după secole de năzuinţă, a fost primit cu entuziasm dezlănţuit de craiovenii acelor vremuri. Străzile au fost inundate de muzică şi strigăte de bucurie. Ba, mai mult, menţionează Tudor Nedelcea în lucrarea „Vocaţia spiritualităţii“, „Ministrul de interne a consfinţit ca toate cheltuielile făcute de municipalitate, «de s-au iluminat şi toate stabilimentele publice şi răspântiile oraşului... în onoarea Înălţimei sale alesului prinţ», să fie luate din fondurile sale“.

Actul Unirii a fost sărbătorit şi la 2 februarie 1859, cu prilejul depunerii jurământului de către soldaţi. „S-a făcut o manifestaţie de bucurie în onoarea lui Cuza şi «văzând magistratul intuziasmul şi bucuria ce era pe faţa fiecărui concetăţean şi vrând a încuraja şi mai mult pe orăşeni, au jertfit din veniturile Casei Municipale gratis indivizilor celor neavuţi 85 sfanţi»“.

Oltenii l-au primit cu mare bucurie pe Cuza, în vara aceluiaşi an, dar şi pe doamna Elena, la 5 octombrie 1863. S-a făcut la podul peste Jiu, de lângă Işalniţa, „un umbrar de verdeaţă garnisit pe alături în bucheturi de flori şi pă jos aşternură peste pae scoarţă, iar la mijloc un fotoliu pentru a şedea Măria sa“.

Au ieşit înainte-i săteni, în frunte cu „junele fete cu bucheturi de flori în mâini... îmbrăcate în costumele cele mai frumoase naţionale“.

Sărbătoare cu fast

În anii ce au urmat actului Unirii, lumea trăia şi sărbătoarea cu aceeaşi intensitate „cea mai mare aniversare naţională“, ca şi când atunci ar fi avut loc marele eveniment. „În fiecare an, de 24 ianuarie şi 30 august - onomastica lu