Pacienţii care foloseau pastile pentru slăbit precum Reductil, Reduxade şi Zelium nu le vor mai găsi în farmacii, începând de săptămâna viitoare, întrucât Agenţia Europeană a Medicamentului (EMEA) a hotărât retragerea lor de pe piaţă.
Medicii sunt sfătuiţi să nu mai prescrie aceste medicamente pentru că sunt periculoase. Din cauza unei substanţe pe care o conţin, pilulele pot provoca infarct sau accidente vasculare.
„Vom trimite scrisori către medici, prin care să-i informăm de decizia EMEA. Până atunci îi rugăm să nu mai prescrie astfel de produse, deoarece riscurile sunt mai mari decât beneficiile”, ne-a declarat Robert Ancuceanu, de la Agenţia Naţională a Medicamentului.
Potrivit oficialilor europeni, doctorii nu ar mai trebui să prescrie, iar farmaciştii nu ar mai trebui să elibereze aceste medicamente. „Pacienţii care iau, în prezent, sibutramină ar trebui să-şi consulte cât mai repede medicul, pentru a găsi metode alternative de slăbit. Cei care vor să oprească tratamentul înainte să-şi consulte medicul pot să facă acest lucru oricând”, arată EMEA.
Medicii români care au prescris astfel de pilule spun că şi-au luat precauţii. „Nu le-am prescris hipertensivilor sau cardiacilor”, ne-a spus prof. dr. Nicolae Hâncu, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice.
EMEA a arătat că eficienţa acestor pastile nu este atât de mare, iar pacienţii se pot îngrăşa rapid după stoparea tratamentului.