În ce constă măreţia frigului? În magnitudinea efectelor lui asupra omului. La frig, creierul se chirceşte, neuronii amorţesc, raţiunea se face mică, pitică, iar paranormalul îşi face loc, mişeleşte, printre circumvoluţiuni, ca un silogism în tărtăcuţa lui Geoană. La minus opt grade Celsius, l-am întrebat, deci, pe amicul Oreste dacă chiar există atac energetic. Iniţiaţi, impostori, îngeri. Papagali care, zilele astea, abat atenţia opiniei publice de la adevăratele flăcărui ale ţării: alea albastre, de la aragaz.
Iată ce mi-a răspuns Oreste, un pasionat al genului: “Dragul meu, sînt prea ignorant ca să-ţi dau o cheie universală de citit pluritatea lumilor, însă voi încerca să-ţi povestesc cum funcţionează lumea mea: sînt o persoană efemeră, descifrez lumea exterioară cu ajutorul simţurilor (văz, auz, pipăit, miros, gust) şi analizez informaţia cu ajutorul conştientului (frecvenţa cerebrală Beta). Sînt şi fiinţă eternă. Plonjez în universul interior beneficiind de alte simţuri, ceva mai subtile: intuiţie, imaginaţie, îmi folosesc aici dimensiunile inconştientului (frecvenţe cerebrale Teta şi Delta). Şi încă nu mă opresc aici. Sînt şi un mediator între persoana guvernată de ego şi fiinţa condusă de sine. Aici sînt în paradigma sufletului (frecvenţa cerebrală Alfa). Înţelegi?”
Înţeleg că omul nu e făcut numai dintr-o mînă lut şi un pumn de bani. Dar, oricîtă raţiune aş investi în acest subiect, îmi e imposibil să intuiesc care sînt frecvenţele cerebrale Teta ale lui Băsescu, atunci cînd vine în studio la extra-senzaţionalul Dan Diaconescu (pe care, în paranteză fie spus, preşedintele îl crede realmente genial). Cum funcţionează, ocazional, creierul lui Geoană la 220, frecvenţă Delta, cînd e băgat în priză de către Hrebenciuc. În fine, cît e imaginaţie şi inconştient din personajul principal al acestor zile friguroase, Aliodor Manolea, şi cît e univers ego