Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Încă două zile de ger

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Meteorologii au actualizat, azi-dimineaţa, atenţionarea Cod Galben de ger, emisă în cursul zilei de vineri. La Târgu-Jiu, începând de miercuri, vremea se va încălzi treptat, iar maximele vor avea valori pozitive.

Citeşte şi:

Braşov: Ianuarie a adus geruri polare în centrul ţării

Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, „în intervalul 24 ianuarie, ora 10.00 - 27 ianuarie, ora 08.00, în estul, sudul şi centrul ţării vremea se va menţine geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime nocturne se vor încadra în general între -25 si -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative“. În acelaşi interval de timp, avertizările meteorologilor arată că vântul va prezenta intensificări, cu viteze de până la 50 de kilometri pe oră, spulberând izolat zăpada şi determinând scăderea valorilor indicelui de răcire (IR) sub pragul critic de minus 32.

Soare cu dinţi la Târgu-Jiu

Din fericire, deşi meteorologii au anunţat că temperaturile minime din timpul nopţii vor fi în sudul ţării de până la minus 25 de grade Celsius, la Târgu-Jiu, minimele nu au fost mai mici de -15 grade Celsius. Astăzi a ieşit şi soarele, însă meteorologii spun că maximele nu vor avea valori pozitive. Situaţia se va schimba începând de miercuri, când vremea se va încălzi treptat. La Târgu-Jiu, minimele de mâine vor fi de -13 grade Celsius, iar maximele de -3 grade Celsius.

Vremea în judeţ:

Duminică, 24 ianuarie

Târgu-Jiu: Minima -14°C / Maxima -2° C

Târgu-Cărbuneşti: Minima -14°C / Maxima -3°C

Novaci: Minima -16°C / Maxima -3°C

Luni, 25 ianuarie

Târgu-Jiu: Minima: -13°C / Maxima: -3°C

Motru: Minima: -9° / Maxima: -3°C

Novaci: Minima: -12°C / Maximă: - 3°C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 4 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum o ora
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

UPDATE Știri Constanța Un TIR s-a răsurnat la sensul giratoriu în Ovidiu. Autovehicolul transporta porci (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 19 martie a.c. , Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în Constanța. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, incidentul a avut loc la sensul giratori

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 5 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

Papa Francisc nu mai are nevoie de masca de oxigen, anunţă Vaticanul

News.ro acum 30 minute
Papa Francisc nu mai foloseşte masca de oxigen pe timpul nopţii, a anunţat miercuri Vaticanul, adăugând că starea clinică a Sfântului Părinte, în vârstă de 88 de ani, se îmbunătăţeşte după mai mult de o lună de spitalizare, relatează AFP şi Reuters.

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 6 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

Sebastian Burduja: Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante / Proiectul Mintia este în grafic

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. El precizează că Proiectul Mintia este în

Vremea

București
acum

mie.

-0°/8°
joi

2°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

mie.

-0°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mie.

-2°/7°
joi

-0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/13°
Timisoara
acum

mie.

-1°/8°
joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/14°