După epuizarea biletelor din faţa scenei la câteva săptămâni după punerea lor în vânzare, organizatorii anunţă şi epuizarea biletelor la preţ promoţional de 127,2 lei. Biletele din această categorie (Normal Circle) sunt disponibile de acum la preţul de 148,4 lei.
De asemenea, odată cu epuizarea biletelor la preţ promoţional, a încetat şi oferta de vânzare a biletelor în rate.
Ritmul în care se vând biletele este un record pentru piaţa din România, piaţă atipică, cu obiceiuri specifice faţă de restul Europei, potrivit reprezentanţilor Eventim.ro, distribuitor exclusiv al biletelor la concertul AC/DC.
Singura categorie la care este posibilă în acest moment suplimentarea biletelor este cea a biletelor cu locuri şi pentru aceasta deja a fost pus deja în vânzare un nou lot de bilete.
Biletele la concertul AC/DC se distribuie exclusiv prin reţeaua Eventim.ro, la următoarele puncte de vânzare: magazinele Germanos, magazinele Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas. Online, biletele se pot cumpăra de pe www.eventim.ro.
Cel mai aşteptat eveniment al anului, concertul celor de la AC/DC este programat în data de 16 mai, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, începând cu ora 17.00.
Rockerii vor concerta în România însoţiţi de invitaţi speciali şi cu propria producţie. Australienii cântă în cadrul „Black Ice Tour“, care promovează ultimul album semnat AC/DC.