V-aţi întrebat vreodată de ce unii oameni de afaceri, bogaţi, fără grija zilei de mâine, se înghesuie pe slujbele la stat?

De ce un tip având venituri lunare cu mult peste 10.000 de euro, cu case, conturi şi maşini, se aruncă imediat asupra unui salariu de sub 1.000 de euro?

Răspunsul la aceste întrebări este relevant pentru caracterul statului român, o uriaşă maşinărie de spoliat banii altora. Funcţionează după o matrice reglată în 20 de ani, mult hulitul “sistem”. Se aseamănă perfect cu un cartel, iar regulile sunt făcute de capii săi, de oamenii politici.

Funcţiile la stat, dreptul de semnătură pentru grămezile de bani publici, sunt distribuite politic. Politicianul de rang înalt îşi negociază un portofoliu de funcţii pe care-şi pune oamenii săi. De obicei aceştia sunt cei care l-au ajutat pe politician, cu sudoare şi bani, să ajungă în funcţie. Deci oameni care aveau deja bani şi oarecare disponibilitate. Ei devin echivalentul locotenenţilor din cartel. Politicianul se va ocupa apoi să obţină bugete care să asigure propriilor oameni bani de tocat.

“Profiturile” sunt obţinute din comisioane sau din veniturile propriilor firme vampir, care prin interpuşi sug banii obţinuţi de politician. Vorbim despre bani obţinuţi uşor, din telefoane şi semnături, şi despre sume uriaşe. Ce rost are să-ţi baţi capul în businessuri legitime când banii se fac mai mulţi, mai repede şi mai uşor în politică?

Pe vremea lui Năstase s-au făcut averi uriaşe la stat, un singur om, Necolaiciuc, putând face să dispară 700 milioane de euro. Pe vremea lui Tăriceanu numărul angajaţilor la stat a crescut cu 30%. Aceasta pentru că economia duduia, iar mediul privat producea. Era un mediu fertil, iar afacerea cartelului public a înflorit.

Lupta cu sistemul de stat este pierdută din start. Este o utopie să speri că statul