Am primit la redacţie un text intitulat, ţanţoş, „Drept la replică”. Expeditor: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN).

Mai exact, Compartimentul de comunicare şi relaţii publice al MCPN. Sună tare, nu? Ei bine, să vedeţi cu cine avem de-a face. Doamnelor şi domnilor, legaţi-vă centurile de siguranţă: vom survola zone turbionare ale limbii române!

Conţinutul este de-a dreptul neglijabil, pentru că nu răspunde la o întrebare esenţială: de ce Ministerul Culturii, dacă tot este şi al Patrimoniului Naţional, risipeşte-n vânt patrimoniul naţional? De ce a înstrăinat pe sub masă, fără licitaţie publică, o marcă istorică precum „Biblioteca pentru Toţi" (BPT)?

Apoi, textul numit „Drept la replică" este anonim. Iar noi nu lucrăm cu anonime. De unde să ştim că nu l-a trimis Fane de la Afumaţi sau Miţa Biciclista?!

Dar trecem şi peste aceste mici stângăcii. Cu adevărat jignitor este altceva: să expediezi hârtii agramate din sediul Ministerului Culturii! Dacă se întâmpla la Finanţe sau la Agricultură, mai înţelegeam: oamenii de acolo au învăţat să numere bani sau cartofi, nu să facă acordul subiect-predicat. Dar să trimiţi comunicate în numele Ministerului Culturii şi să batjocoreşti limba română, asta depăşeşte limitele acceptabilului!

La minister pare să fi devenit obligatorie punerea virgulii între subiect şi predicat. Concret: „Protocolul de colaborare semnat între Ministerul Culturii şi Editura Intact şi domnul Marius Tucă, nu este unul secret..."; „Bibliotecile publice din toată ţara, primesc gratuit...". Dar virgula apare, la fel de năstruşnic, şi în alte combinaţii: „Vă solicităm, publicarea..."; „Nu vedem deci, unde se află ilegalitatea..."; „Ne exprimăm speranţa, că respectând deontologia, veţi înceta..."

Aşa stăm cu gramatica. Dar nici logica textului nu este cu ceva mai brează. O frază şi e de-ajuns: „MCPN nu are nicăi