Să ne întrebăm ce lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri.
„Vreau pornirea proiectului Roşia Montană cât mai curând posibil!", declara ministrul Economiei, Adriean Videanu, în euforia câştigării alegerilor de către Traian Băsescu. Aceste cuvinte ar fi trebuit să dea fiori naţiunii mai ceva decât flacăra violetă a lui Mircea Geoană. Fiind vorba însă despre un lucru important, şi nu de o telenovelă de doi bani, nu s-a întâmplat. Acesta-i obiceiul pământului.
Între timp, presiunile politice în favoarea proiectului se înteţesc. În „Interviul 2+1" de săptămâna trecută, ministrul Mediului, László Borbély, a recunoscut că a resimţit în Guvern interesul puternic al PDL în favoarea proiectului. Pe 30 decembrie, la OTV (!?), preşedintele Băsescu a declarat că va supune problema analizei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Vă puteţi lesne imagina ce presiune enormă va fi pe umerii Agenţiei de Mediu Sibiu, cea care, în final, trebuie să dea (sau să refuze) autorizaţia necesară demarării lucrărilor!
Cât vor mai conta, atunci, luările de poziţii ale oamenilor de ştiinţă în faţa acestor presiuni politice? Academia Română şi un grup de experţi ai ASE au emis, încă din 2004 şi, respectiv, din 2006, avize ştiinţifice negative. Împotriva proiectului se pronunţă de ani de zile
istorici, experţi de mediu şi o sumă întreagă de organizaţii neguvernamentale. Un număr de 70 de organizaţii au semnat, săptămâna trecută, o nouă scrisoare de protest.
În aceste condiţii, devine de-a dreptul suspectă graba cu care PDL vrea să tranşeze cazul. Cu atât mai mult cu cât proiectul îşi are opozanţi chiar în mediile tinere şi educate, categorii pe care acest partid s-a zbătut atât de mult să le câştige. De ce ar renunţa atât de uşor PDL şi, personal, preşedintele Băsescu la susţinerea acestor oameni? E adevărat, ei nu se uită la OTV...
Să ne întrebăm, apoi, ce lăsăm copiil
