Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cartel Alfa" începe protestele

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Sindicaliştii "Cartel Alfa" încep, mâine, pichetele la sediul Ministerului Finanţelor, solicitând Guvernului prelungirea măsurii privind şomajul tehnic, ca protecţie pentru angajaţii care urmează a fi disponibilizaţi. Sursa: Codrin Prisecaru Acţiunile de protest ale sindicaliştilor "Cartel Alfa" vor avea loc toată săptămâna viitoare, între orele 10.00 şi 12.00, la sediul Ministerului Finanţelor. "Cartel Alfa" a anunţat că aproximativ 100 de sindicalişti din domenii ca servicii publice, metalurgie, siderurgie, transporturi, construcţii de maşini, minerit, industrie uşoară, chimie vor participa, zilnic, la pichetul de protest. Confederaţia "Cartel Alfa", UGIR-1903 şi CONPIROM au solicitat deja premierului şi Guvernului să prelungească măsura privind şomajul tehnic aplicată anul trecut. Sindicatele şi patronatele cer ca, în maximum două săptămâni, să fie aprobată o ordonanţă de urgenţă privind susţinerea şomajului tehnic. Şomaj tehnic şi pentru 2010

"Solicităm, în mod explicit, ca toate dispoziţiile legale referitoare la acordarea şomajului tehnic să fie aplicate pe parcursul întregului an 2010, în condiţiile în care, pe fondul agravării deteriorării situaţiei economice în această perioadă, măsurile de protecţie socială trebuie să devină prioritare pentru a atenua efectele crizei economice care îşi fac deja acut simţită prezenţa în rândurile salariaţilor din întreaga ţară", au anunţat reprezentanţii "Cartel Alfa". În cazul în care Ministerul Finanţelor şi Guvernul nu rezolvă aceste revendicări, sindicaliştii au ameninţat că vor prelungi pichetarea pe o perioadă nedeterminată. Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, declara, vineri, că problema privind posibilitatea prelungirii şomajului tehnic şi în 2010 este în analiză pentru a se vedea dacă poate fi susţinută. 1,3 milioane de şomeri

Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, spunea, miercuri, că, în 2009 - când această

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°