În urmă cu doi ani de zile, arădeanul s-a înscris la clubul Cobra Arte Marţiale, unde a reuşit să facă performanţă şi să câştige zeci de medalii şi premii.
Povestea lui Robert Kocsis începe în urmă cu doi ani, când s-a înscris la unul dintre cele mai cunoscute şi frecventate cluburi de karate din Arad, CS Cobra Arte Marţiale. Chiar dacă este doar la început de drum, Robert are vise mari pentru viitor şi îşi doreşte să devină un adevărat campion.
„Am ales să fac sport pentru că mă ajută să fiu mereu sănătos. În plus, am activitate când nu sunt la şcoală şi în timpul liber. De un an m-am apucat de karate şi pot spune că e sportul meu preferat. Merg săptămânal la antrenamente şi învăţ tot timpul câte ceva nou”, a povestit Robert Kocsis.
Zeci de premii după un an de activitate
Încă după prima lună de activitate, micuţul a reuşit să urce pe podium la primul concurs la care a participat. Nu s-a oprit însă aici. Cu toate că alţi copii de vârsta lui visează doar să stea în faţa calculatorului ori să piardă vremea prin faţa blocului, Robert nu se gândeşte decât cum să acumuleze cât mai multe medalii şi premii. Are până în prezent zeci de meciuri câştigate, campionate de unde a plecat de ficare dată învingător.
„Îmi păstrez cu drag toate premiile şi medaliile. Când o să cresc mare o să le pot arăta tuturor. Munca şi efortul depus în sala de antrenament se reflectă în premiile mele. Karate e un sport greu şi presupune multe sacrificii, însă am lângă mine cel mai bun antrenor care mă ajută să trec cu bine de fiecare concurs”, a continuat Robert Kocsis. Micuţul spune că la karate a învăţat să fie mult mai dezgheţat şi să scape de ruşine. Îi place că se înţelege bine cu toţi colegii lui şi adoră să plece în cantonamente.
„Am participat la mai multe concursuri zonale, naţionale şi internaţionale. Când plecăm în cantonament