Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratament la 80 de metri sub pământ

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 · ·

În subteranul fostei mine de sare de la Turda sunt terase, un debarcader, un amfiteatru, terenuri de baschet, minigolf şi o biserică. Una dintre cele mai moderne baze balneare din Europa Centrală şi de Est a fost inaugurată la finele săptămânii trecute, după o investiţie de aproape şase milioane de euro.

Destinaţia preferată a celor care vizitează Turda a fost redeschisă, după doi ani în care a suportat o transformare radicală. Cu aproape şase milioane de euro, majoritatea fonduri europene, Salina Turda a devenit una dintre cele mai moderne baze de tratament din estul Europei.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

Carusel şi tobogane pentru copii

Zona este aproape de nerecunoscut pentru cei obişnuiţi să o viziteze în trecut. Intrarea veche a fost înlocuită cu una modernă, care îi duce pe turişti în galeria Franz Josef, un culoar lung de câteva sute de metri ce duce spre Mina Rudolf, cea mai mare şi mai spectaculoasă dintre încăperi. Aici apare prima surpriză: un lift care te scuteşte de coborârea la 80 de metri adâncime, pe trepte.

La nivelul superior al Minei Rudolf, cea mai mare încăpere subterană din ţară, turiştii pot practica bowling, golf sau baschet, tot acolo fiind montate o roată-carusel, pe care pot urca opt persoane simultan şi tobogane pentru copii. Într-o extremitate a sălii este un amfiteatru, săpat în sare, cu aproape 200 de scaune încălzite. Aici se vor organiza spectacole şi conferinţe.

„OZN"-uri în mină

Galeria Franz Josef, lungă de aproape 900 de metri, duce spre Mina Rudolf

Din Mina Rudolf, un al doilea lift panoramic coboară până la aproape 120 de metri adâncime, în Mina Terezia. De la ieşirea din lift a fost amenajată o pasarelă peste lacul sărat din Mina Terezia, care duce la o mică insuliţă din sare, unde au fost construite mai multe terase iluminate. Văzute de sus, par OZN-uri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul al României, vizat de un mandat european de arestare, a fost lăsat în libertate de Curtea de Apel din Paris

HotNews acum 31 minute
Paul-Philippe al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autoritățile de la București, care cere extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost lăsat în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris, relatea

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum o ora
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Un Paşte cu lumina aprinsă! NU există risc de black-out în România, în condiţiile actuale!

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declară miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale şi că Va trebui să gestionăm foarte atent echilibrarea sistemului, nivelurile de frecvenţă şi tensiune atât în reţeaua electrică

A fost stabilit MOTIVUL morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Ce spune Poliția chineză despre acest caz

Gandul acum 40 minute
Poliția chineză a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că, în urma investigațiilor, s-a stabilit că fotbalistul Aaron Boupendza a căzut în mod accidental de la etajul 11 și că nu este vorba despre o sinucidere sau crimă, fiind „exclusă

Universitatea din Bucureşti solicită candidaţilor la Preşedinţie să semneze o Declaraţie în 8 puncte prin care vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenenţa României la UE şi la NATO, precum şi pentru Parteneriatul strategic cu SUA

News.ro acum o ora
Universitatea din Bucureşti lansează un „Apel pentru o Românie democratică şi euroatlantică”, solicitând candidaţilor la Preşedinţie să semneze, în anticamera Balconului Universităţii, o Declaraţie prin care să se angajeze, printre altele, că: vor a

Baza de la Kogălniceanu se va transforma într-un „hub strategic regional pentru NATO”. Acordurile România-SUA sunt adaptate permanent, spun surse din Apărare

HotNews acum 2 ore
Toate acordurile dintre București și Washington, inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România, sunt în vigoare, sunt respectate și sunt adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional, au declarat surse din

Galaţi: Bărbat care intenţiona să se arunce de pe un viaduct, salvat în ultima clipă

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 42 de ani din municipiul Galaţi care intenţiona să se arunce de pe un viaduct a fost salvat în ultima clipă de către patru poliţişti. Aceştia l-au asigurat provizoriu cu chingi improvizate, iar un echipaj ISU a reuşit să taie gardul de

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 5 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Vremea

București
acum

15°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

9°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

16°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°