CA LA NOI. Starul NBC Jay Leno l-a săpat pe colegul Conan O’Brien până l-a scos în afara grilei. Sursa: Reuters
Vineri seară, Conan O’Brien a prezentat pentru ultima oară „The Tonight Show”, punând capăt unui război al talk-show-urilor de seară de la NBC. Scandalul a izbucnit la începutul acestei luni şi i-a prins în vârtej pe toţi prezentatorii importanţi de „late show-uri” din SUA. Nu lipsesc fireşte glumele, e vorba totuşi despre cei mai haioşi oameni de televiziune.
La prima vedere, Jay Leno - perceput ca autorul moral al „dezastrului” - e câştigătorul, şi-a primit vechea emisiune înapoi. Perdant este chiar postul NBC, conflictul ridicând colţul cortinei şi lăsând să se vadă o imagine de culise nu foarte plăcută.
Mărirea şi decăderea NBC
Dacă spui televiziune, spui National Broadcasting Company (NBC). Ei au transmis primii, şi majoritatea premierelor din TV le aparţin. NBC, împreună cu reţeaua de posturi locale afiliate, peste 200, a dominat ani buni piaţa americană. Până şi structura de program a majorităţii televiziunilor comerciale generaliste este tot o licenţă NBC, care a inventat totul.
De-a lungul ultimilor 70 de ani a produs pe bandă rulantă staruri TV şi a creat programe şi seriale legendare, difuzate în toată lumea. Analiştii spun că declinul NBC a început odată cu preluarea companiei de către gigantul General Electric la mijlocul anilor ’80. Toţi criticii arată spre noii executivi, sau „costumele”, nişte tipi de formaţie corporatistă, puşi pe făcut bani mai degrabă decât spectacol, conduşi de CEO-ul Jeff Zucker.
În anii ’90, singurul lor hit a fost Seinfeld, iar ultima oară când un produs NBC a condus în topul audienţelor naţionale a fost în 2004, prin serialul „Friends”. De atunci, liderul este „American Idol”, o producţie FOX. Mai ales în prime-time, NBC n-a mai reuşit de-o v