Îmi place de prietena mea (cealaltă) pentru că e o tipă foarte practică. Deşi e ca şi măritată, împărţind un credit şi o locuinţă comună dimpreună cu alesul inimii şi al privighetorii sale (aşa obişnuieşte ea să-şi denumească văgăuna atunci când povestim tot felul de aberaţii şi când facem referiri obscene), până în momentul scrierii ea a refuzat categoric ideea de a concepe un puiet. Motivele i-au fost dintotdeauna clare şi nu vede nici un neajuns în asta. Ele (motivele) au rămas două, după ce al treilea a fost violent decapitat din pricina unui prea pronunţat iz nerealist.

Raţiunea numărul unu este tinereţea. Frăgezimea pielii ei pe care o întreţine conştiincios cu tot soiul de creme scumpe care ajung nu de puţine ori să echivaleze cu rata pe care cei doi amorezi o descarcă pentru maşina mică de uz gospodăresc. Apoi, o asemenea acţiune i-ar periclita, totodată, şi minunata pereche de sâni. Care la ora actuală nu-s nici prea mari, nici prea mici, ci taman potrivit de aţâţători.

Astfel că puşi de-acum în slujba hrănitului de puiet, superbii ei sâni încă feciorelnici riscă să ia forma unor jgheaburi de scurgere fluide. Chestie care nu prea o îmbie pe frumoasa mea prietenă, deşi bărbatul care îi şade alăturea, care o iubeşte şi care se foloseşte de perechea ei de ţâţe susţine ferm că ar iubi-o la fel de mult şi promite solemn că ar şi regula-o asemănător, chiar dacă ar face un copil şi pentru o vreme ar arăta ca o bucată de jambon. Prietena are o problemă şi cu burta.

I se pare că în fiecare clipă aceasta e în pericol s-o ia la vale, motiv pentru care controlează atent toate caloriile îngurgitate, precum şi fiecare ieşire la toaletă, pentru gramaj şi consistenţă. Astfel, burta nu poate câştiga. Însă puietele odată instalat înăuntru are toate şansele să-i împingă fioroşii colăcei peste betelia pantalonului. Nu ne-am dori aşa ceva. Aşa