“Mă auziţi?! N-am ce să mai zic de aici că e cam naşpa” a spus, în direct, corespondentul de la Realitatea în transmisia de la Iaşi sau de la Focşani, nu am reţinut exact, era vorba de mulţimea prinsă într-o Hora Unirii destul de naşpa, de altfel. Ce să spui, ca reporter? Ce comentarii vibrante să ataşezi unor imagini destul de banale, tot mai banale de la un an la altul. Ce sens mai are Hora Unirii cînd tot anul noi jucăm după regulile dezbinării? Unde să ne ascundem patriotismul ca să nu ni-l strivească viaţa de zi cu zi şi să-l scoatem doar o dată pe an, hai, de două ori, iar el să pară autentic, strălucitor, emoţionant? Mai avem loc pentru astfel de trăiri? Ne putem prinde în Horă alături de cei cu care, peste an, nu mai vorbim, alături de cei care numai prieteni nu ne sînt? Putem uita, pentru o zi, de fapt, pentru o oră, că sîntem de o parte sau de alta, numai în numele faptului că avem “inima română”?
Întreb, nu contest, nu condamn. E ciudat ca un popor să aibă două zile ale Unirii, cea Mică şi cea Mare? Sau e ciudat doar că restul zilelor nu le numim, oficial, zile ale dezbinării, ale vrajbei? Nu e naşpa?
Am fost de cîteva ori, puţine, e drept, la cîteva slujbe catolice şi la o slujbă a Bisericii Anglicane din Bucureşti. În final, după ce se termină liturghia, oamenii se întorc unii spre alţii şi-şi dau mîna. Fără să se cunoască. Dar demonstrînd că au încredere unul în altul din moment ce sînt în aceeaşi biserică.
De fapt, întrebarea mea este asta: poate exista patriotism (ştiu, sună tocit, dar nu am alt cuvînt) fără încredere? Fără credinţă? Nu e patriotismul o formă a credinţei? Patria şi ţara sînt diferite. Patria este ceea ce crezi bun despre ţara ta.
Pentru comentarii vă aştept la mine pe blog
“Mă auziţi?! N-am ce să mai zic de aici că e cam naşpa” a spus, în direct, corespondentul de la Realitatea în transmisia de la Iaşi
