Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În tundră cu ursuleţul Winnie

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Volumul 10 din seria „Prima mea Enciclopedie cu Winnie Ursuleţul şi prietenii săi“ este „Tundra“. De data aceasta, enciclopedia le propune micuţilor o plimbare în una dintre cele mai reci regiuni ale lumii pentru a descoperi minunatele animale ale acestei zone.

Copiii curioşi să descopere lucruri noi sunt însoţiţi în această călătorie de Winnie, pasionat de cercetarea naturii, precum şi de Tigrilă, un povestitor irezistibil, alături de Grohi, „profesorul" care verifică cunoştinţele, şi Ruf, animăluţul care vrea să ştie tot.

Micuţii pornesc la drum şi ajung în fascinanta lume a tundrei, aflând noutăţi despre climă, despre luminile nordului, despre plantele şi florile specifice zonei şi despre vieţuitoarele care trăiesc aici.

Aurora boreală

Încet-încet, copiii pătrund într-un univers nou, în care descoperă mai întâi luminile nordului: „În cea mai mare parte a timpului, luminile nordului sau aurora boreală sunt verzi sau albăstrui. Uneori, ele apar roşiatice, violete sau aurii. Aceste secvenţe ale luminilor nordului par a fi draperii care se unduiesc atârnate de cer". Iată primul punct de atracţie, un spectacol al panglicilor de lumină, care se află la mii de kilometri de Pământ, deşi creează impresia că ating solul.

Plante şi animale

Apoi se dezvăluie flora, cu tot ce are specific: „bumbucăriţa", „ochii şoricelului", muşchiul de tundră şi salcia pitică. Aceasta din urmă este cel mai mic copac din lume şi înălţimea ei nu poate depăşi câţiva centimetri. Fără îndoială că, după aceea, karibul, „un ren uriaş", le va atrage atenţia micuţilor. Acest animal care trăieşte în tundră este un fel de Făt-Frumos care creşte într-o zi cât cresc alţii în câţiva ani, pentru că poate sta în picioare la o oră după ce a venit pe lume, iar două-trei zile mai târziu poate ţine pasul cu restul turmei.

Alte vieţuitoare pe care le vor descoperi copiii s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 7 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 7 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 4 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 12 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 7 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 11 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-0°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-4°
dum.

-4°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°