Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să trăiască Naşu'!

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Dacă am aflat de la Ioan Becali, singurul ins din lume care a vândut la suprapreţ şi bilete de cinema, şi fotbalişti, că jucătorii de prin Românica nu-şi schimbă doar tricourile între ei, ci şi nevestele, meciul Sandu-Iacov pare neatractiv.

Totuşi, e important mecanismul care impune un şef peste oamenii din fotbalul autohton. Până vom avea şi noi un Gorbaciov care să distrugă din interior un sistem, îl avem pe Naşu'.

Cum care Naşu'? Mircea Sandu va fi votat azi de sute de oameni de fotbal, cazaţi cu o seară înainte la un hotel de multe stele, îndopaţi cu mâncare şi omeniţi cu băutură din belşug ca să fie în formă la Casa Fotbalului. Imaginaţi-vă cum ar fi, ca la prezidenţiale, Băsescu şi Geoană să dea de mâncare, în sâmbăta dinaintea votului, la un popor întreg: câte un mic şi o bere de la marinar, un şpriţ şi câte o gogoaşă de la liderul PSD.

Ar fi mare scandal. La fotbal nu e, Lupescu ne informează că e ceva normal pentru că „sunt zile friguroase şi trebuie să avem grijă de votanţii noştri". Declaraţia aparţine fostului sindi­calist Ionuţ Lupescu, cel care a adus în stradă sute de fotbalişti, culmea tot într-o zi geroasă, pentru a cere demisia celor cu care se află acum în barcă, e adevărat, acum vreo cinci ierni.

Atunci nu se gândea la votanţii lui Naşu', ci cum să ajungă lângă ei şi, eventual, cum să le dea ordine. Iaca a ajuns!Nicio casă de pariuri n-a inclus meciul Sandu‑Iacov în programul său, ceea ce înseamnă că deja se ştie învinsul, dar mai ales învingătorul. La finalul marii întruniri se va aplauda frenetic, dar nu se va scanda: „La al VI‑lea congres, Mircea Sandu reales". Asemănarea cu alte personaje din istorie este pur întâmplătoare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 58 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 2 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°