Foarfeci, cuţite, lanţuri de drujbă, discuri pentru utilajele care taie lemne. Clujeanul Ioan Adam le ascute pe toate în „atelierul” său din Piaţa Ion Meşter, din cartierul Mănăştur.
O gheretă „ascunsă” după un colţ, la intrarea în Piaţa Ion Meşter, din cartierul Mănăştur, este „atelierul” lui Ioan Adam. Indiferent dacă este vorba despre cuţite sau foarfeci, despre lanţuri de drujbă sau discuri folosite la utilajele care taie lemne, el le „rezolvă” în câteva minute. „Dacă ştii, totul e foarte uşor. Până şi o foarfecă veche de 80 de ani se poate ascuţi perfect în zece minute. Dacă nu te pricepi, însă, poţi să munceşti la ea cât vrei, că tot nu o să taie”, spune clujeanul, , unul din ultimii tocilari ai oraşului.
A început să practice această „meserie” abia în urmă cu cinci ani, când a ieşit la pensie, dar experienţa de o viaţă ca lăcătuş sau forjor l-a făcut să se obişnuiască extrem de repede cu ea. „Când m-am pensionat, am spus că trebuie să fac ceva, să nu stau doar în casă. Şi atunci am decis să mă apuc de tocilărie. Oricum, ceea ce fac acum, făcea şi pe vremea când lucram la 16 Februarie. Atunci, era ca un fel de distracţie, când mai ascuţeam câte una alta fie pentru mine, fie pentru cunoştinţe”, povestşte Ioan Adam.
Nu trece o zi fără ca „atelierul” său să fie vizitat de clienţi. Cei mai mulţi vin cu „lucrări” simple, precum ascuţitul unor cuţite sau foarfeci. „De obicei, înainte de sărbători e foarte aglomerat. Alteori, mai puţin, dar nu cred că este zi în care să nu am ceva de lucru”, spune tocilarul, a cărui veste a depăşit de mult graniţele Clujului. „A venit odată un cuplu din Satu Mare. Aveau cu ei 35 de foarfeci. Într-o oră şi jumătate, le-am terminat”, îşi aminteşte Ioan Adam, al cărui mare of este că tinerii nu sunt atraşi de meseria de tocilar. „Am încercat să îi aduc pe câţiva aici, să îi învăţ, dar nu vor. După ce o să dispărem noi, c
