Un tânăr de 24 de ani, din judeţul Iaşi, a reuşit să scape cu viaţă după ce a mers aproape 18 kilometri prin pădure încălţat în tenişi. Bărbatul a reuşit, cu ultimele puteri, să-şi sune sora care a ajuns la timp pentru a-l salva.
Nu rataţi: VIDEO Buzău: A ars de viu după ce a supraîncălzit soba
Buzău: A murit pentru că ambulanţa nu a ajuns din cauza viscolului
Buzău: Doi bărbaţi degeraţi se luptă între viaţă şi moarte
Dumitru Farcaş (24 de ani), din localitatea Popeşti (judeţul Iaşi), a ajuns duminică dimineaţă la spital cu degetele de la ambele picioare degerate de frig. Dumitru Farcaş s-a aventurat sâmbătă seară aproape 18 kilometri prin pădurea care înconjoară satul Mădârjac încălţat cu tenişi pentru a ajunge la o soră de-a sa.
Iniţial, a vrut să ia un microbuz până în comuna vecină, dar cum mijloacele de transport mergeau foarte greu şi nici nu treceau maşini ca să facă autostopul, Dumitru a luat hotărârea să pornească la drum pe jos, prin pădure, încălţat doar cu nişte tenişi. „M-am îmbrăcat gros, ştiam că este frig, dar n-am crezut că voi degera. N-am mai păţit aşa ceva în viaţa mea", spune ieşeanul de 24 de ani.
Salvat de sora sa
Fiindcă microbuzele circulă foarte greu prin comuna Popeşti de unde este tânărul, Dumitru n-a mai stat să aştepte vreun mijloc de transport în comun sau la „ia-mă nene" şi s-a apucat să meargă de unul singur prin pădure.
După ce a mărşăluit prin nămeţi două ore, Dumitru s-a prăbuşit fără vlagă, cu picioarele paralizate de ger. Din fericire, el a putut chema ajutoare prin telefonul mobil şi a fost găsit la scurt timp. „M-a găsit soră-mea şi a chemat salvarea, că altfel acolo rămâneam", a povestit Dumitru Farcaş.
„Pacientul a beneficiat de măsuri de încălzire pasivă şi activă şi a rămas internat în Clinica de Urgenţe Chirurgicale", a declarat Tudor Ciuhodaru, medic coordonator