Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Golanski a renunţat la bani pentru a-şi prelungi contractul

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 ·

În timp ce Argăseală şi Panduru negociază intens pentru întărirea lotului, tehnicianul Stelei, Mihai Stoichiţă, se luptă să-şi păstreze jucătorii pe care îi are la dispoziţie.

Conştient fiind că recesiunea a zdruncinat serios bugetul de transferuri, astfel că trupa din Ghencea nu va achiziţiona mulţi fotbalişti, „Lippi" vrea totuşi să aibă dubluri pe posturi. În acest sens, el l-a luat la o discuţie privată pe Pawel Golanski.

Citeşte şi:

Mihai Stoichiţă: "Contez pe Golanski şi Tudose"

Polonezul, care câştigă 150.000 de euro pe sezon, este în ultimele şase luni de contract la Steaua şi ar putea semna oricând cu o altă echipă, cu posibilitatea de a pleca gratis la vară. Totuşi, Stoichiţă a reuşit să-l convingă pe fundaşul dreapta să accepte o reducere salarială de 30.000 de euro anual şi, cel mai probabil, după revenirea din Antalya, „Golo" va parafa un nou contract până în 2011.

„Pawel vrea să rămână în continuare la Steaua şi cred că va semna când se întorc băieţii din Turcia", ne-a confirmat şi preşedintele Valeriu Argăseală. Oficialii din Ghencea caută cu disperare să-i găsească lui „Lippi" măcar un fundaş central, după ce tehnicianul a rămas fără Rada şi Ghionea.

Insistă pentru Ouon

Astfel, Argăseală poartă în continuare discuţii cu AEL Limassol pentru rwandezul Edwin Ouon. O înţelegere între cele două părţi este destul de probabilă, mai ales în condiţiile în care Steaua a ridicat oferta făcută clubului cipriot la 700.000 de euro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO. Plan Roșu de Intervenție activat la Iași! Accident grav între un autocar și un autocamion!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un accident rutier produs s-a produs azi, 23 mai, între un autocar și un autocamion, în localitatea Lețcani, Iași. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul R

Adrian Mutu, mesaj pentru Nicușor Dan: „Vorba poporului”

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Adrian Mutu (46 de ani), fostul internațional român și antrenor în Superliga, a vorbit despre noul președinte al României, Nicușor Dan.

Câți români studiază la Harvard / Anunțul Ambasadei României în SUA, după decizia administrației Trump

HotNews acum o ora
La Universitatea Harvard studiază 34 de români, înscriși la programele de licență, master și studii doctorale, iar Ambasada României în SUA a anunțat vineri mai multe numere de telefon la care aceștia pot apela pentru asistență consulară de urgență.

AUR cere comisiilor de control ale SRI şi SIE să verifice motivul vizitei şefului spionajului francez în România

Adevarul acum 50 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat vineri, 23 mai, să se verifice de către comisiile de control ale SRI şi SIE motivul vizitei şefului serviciilor externe din Franţa în România.

BREAKING NEWS Donald Trump propune taxe vamale de 50% pentru UE: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri!”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că va recomanda cabinetului său introducerea unei taxe vamale de 50% pentru bunurile provenite din Uniunea Europeană, începând cu 1 iunie, afirmând că blocul comunitar a fost dificil în negocieril

Ploi torențiale, grindină și vijelii: avertizarea meteo ANM de Cod galben vizează toată țara

Libertatea acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de fenomene meteorologice extreme. Meteorologii au lansat un cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii.

VIDEO Rusia atacă portul Odesa în plină zi, cu rachete balistice. Cel puțin un mort și opt răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puțin o persoană a fost ucisă vineri în orașul ucrainean Odesa într-un atac rusesc cu două rachete balistice împotriva infrastructurii portuare, care a făcut de asemenea opt răniți, dintre care patru grav, potrivit șefului administrației militar

Lot de biscuiţi, retras de la vânzare. Cumpărătorii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

HotNews acum o ora
Un lot de biscuiţi comercializaţi în magazinele Supeco a fost retras de la vânzare după ce s-a constatat depăşirea limitei maxime admise pentru dioxid de sulf, informează News.ro. Cumpărătorii sunt sfătuiţi să nu consume produsul, întrucât poate pro

Donald Trump anunţă că a avut loc „un schimb major de prizonieri” între Rusia şi Ucraina. Ce a mai transmis liderul de la Casa Albă

HotNews acum 5 ore
Donald Trump a anunţat vineri că tocmai s-a încheiat un schimb major de prizonieri între Rusia şi Ucraina. Anunțul preşedintelui american vine la o săptămână după discuțiile purtate de cele două părți la Istanbul, potrivit Reuters, citată de News.ro

Jaqueline Cristian s-a calificat în finala turneului de la Rabat. Când se joacă meciul

Adevarul acum 29 minute
Jaqueline Cristian s-a calificat vineri, 23 mai, în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de peste 275.000 de dolari, după un meci maraton de aproape trei ore.

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/29°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/15°
lun.

10°/13°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/26°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/12°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

14°/21°
sâm.

15°/21°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/13°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/15°
dum.

6°/19°
lun.

9°/22°