Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copilotul albaiulian Mihaela Beldie, la raliul statului New York

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Mihaela Beldie, de 27 de ani, este prima şi singura femeie din România care a participat la campionatul de raliuri al statului nord-american. Familia Beldie promovează competiţiile automobilistice în judeţul Alba. Mihaela a moştenit talentul de la tatăl său, Mihai Beldie.

Mihaela Beldie, în vârstă de 27 de ani, este medic stagiar de medicină sportivă. Tânăra este originară din Abrud, un orăşel cu aproximativ 6.000 de locuitori, iar pasiunea pentru automobilism a moştenit-o de la tatăl său, Mihai Beldie, preşedinte la clubul sportiv AutoSport Fair Play. Mihai Beldie a predat ştafeta fetei sale în anul 2002.

„Cel mai important pentru mine e faptul că ambii copii continuă această activitate. Mihaela are numeroase trofee, a participat ca şi copilot la trei etape în cadrul campionatului mondial de raliuri. Anul trecut a cunoscut o evoluţie spectaculoasă alături de pilotul Claudiu David. Din acest an, Mihai va participa şi el la competiţii automobilistice. Fiul meu a debutat anul trecut pe traseul de la Straja“, a spus tatăl celor doi piloţi.

Soţia acestuia este instructor auto şi profesor de legislaţie rutieră. Pilotul Claudiu David este originar din Prahova. Claudiu şi Mihaela au participat în ultimii ani la mai multe competiţii în ţară şi străinătate.

Locul şase după probele de ieri

În acest sfârşit de săptămână, echipajul român format din Claudiu David şi Mihaela Beldie participă la Campionatul de Raliuri al statului New York, concurs ce se desfăşoară pe zăpadă şi pe macadam. Este pentru prima dată când un echipaj din ţara noastră participă la o asemenea competiţie.

Ieri, cei doi au intrat în concurs cu maşina numărul şapte, o Mazda 3 închiriată din SUA. La start s-au înscris 20 de echipaje. După cele patru probe speciale de sâmbătă, echipajul românesc se află pe locul şase la general şi pe locul întâi în clasamentul categoriei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Hermannstadt – Metaloglobus Bucureşti 2-2 / Sibienii au condus la pauză cu 2-0

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa bucureşteană Metaloglobus a învheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia FC Hermannstadt, în primul meci al etapei secunde din Superliga, transmite News.ro. Urmărește cele

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°