Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase a respins astăzi, cel puţin în acest moment, posibilitatea unui tandem cu Cristian Diaconescu, în care el să joace rolul vioarei a doua, ca preşedinte executiv. Ironic, Năstase a amintit că ultimul tandem pe care l-a susţinut a privit intrarea României şi Bulgariei în NATO şi a susţinut că în prezent, una din ocupaţiile sale o constituie urmărirea felului în care cresc unele mlădiţe tinere în partid animate de ambiţia ocupării funcţiilor de conducere din PSD. În opinia lui Năstase, anunţarea unei candidaturi pentru o funcţie de conducerea în PSD în acest moment este prematură.
Sursa: antena3.ro Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Va rugam activati J