Reducerea cheltuielilor în învăţământul românesc va afecta atât profesorii, cât şi personalul nedidactic.
La sfârşitul săptămânii trecute, sindicaliştii din învăţământul preuniversitar, dar şi universitar au avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), tema principală fiind găsirea unor soluţii pentru reducerea cheltuielilor. În afara reducerii posturilor din învăţământ cu până la 15.000, mai-marii ministerului au luat în vizor şi sporurile personalului nedidactic sau auxiliar, luând în calcul şi părerile sindicaliştilor pentru acordarea unor măsuri (salarii) compensatorii şi de reconversie profesională pentru cei care vor părăsi sistemul.
„Sporuri ale personalului nedidactic care erau plătite conform contractului colectiv de muncă au fost propuse să dispară: sporul de fidelitate sau cel de penibilitate, care erau de 15%… Cu sporuri cu tot, o femeie de serviciu de la noi ajunge la maximum 700 de lei… Nu în toate unităţile de învăţământ doljene femeile de serviciu beneficiază de astfel de sporuri. La o unitate şcolară unde există cămine, sunt şi spălătorii. Cum până nu demult acestea nu erau dotate cu maşini de spălat şi tot arsenalul necesar întreţinerii lenjeriei, reprezentanţii unităţii de învăţământ puteau decide că aceşti oameni lucrau sau încă lucrează într-un mediu nociv sau periculos. Pentru condiţii periculoase de lucru, sporul se ridică la 15% din salariu. În alte cazuri, angajaţii şcolii beneficiază de spor de penibilitate, pe care îl primesc muncitorul de întreţinere care desfundă canalizarea sau femeile de serviciu. Spălătoresele primeau pe timpuri un spor de 7%, dar de când căminele sunt utilate corespunzător sporul le-a fost diminuat, iar acum guvernanţii vor să îl taie“, a precizat Constantin Lungulescu, preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Dolj. Constantin