Primul-ministru Emil Boc a cerut autorităţilor centrale şi locale să intervină pentru aducerea în siguranţă a persoanelor care rămân blocate în trafic, din cauza zăpezii, şi să ia măsuri pentru protejarea persoanelor fără adăpost. Primul-ministru a adresat aceste solicitări în cadrul videoconferinţei cu prefecţii desfăşurate astăzi, la Palatul Victoria, la care au participat, de asemenea, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, secretarul de stat din MAI, Mihai Capră, subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat şi Ion Sandu, director Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a preveni, în primul rând, decesele şi problemele legate de accidentele din trafic. Nimic nu este mai important decât salvarea vieţilor umane şi, de aceea, vă cer să luaţi toate măsurile necesare pentru ca nici o persoană să nu aibă viaţa pusă în pericol”, a afirmat primul-ministru. Şeful Executivului a solicitat prefecţilor să ofere ajutor persoanelor care au rămas blocate în trafic, din cauza zăpezii. „Atenţie cu privire la persoanele care se află în trafic şi - din inconştienţa lor, pentru că se întâmplă - rămân blocaţi în situaţii fără ieşire şi trebuie să stea acolo ore întregi în ger, în vânt. Acolo trebuie să interveniţi, cu mijloacele autorităţii statului şi să îi aduceţi în siguranţă pe acei oameni”, a mai spus prim-ministrul. De asemenea, primul-ministru a cerut responsabililor din Ministerul de Interne , din Ministerul Sănătăţii şi din poliţiile locale să identifice toate situaţiile în care oameni fără adăpost sau bolnavi pot fi victime ale frigului şi să le ofere adăpost. „Ştiu că s-au făcut eforturi importante în acest sens. Prin activitatea comună a Ministerului de Interne şi a Ministerului Sănătăţii, împreună cu poliţiile locale, s-au organizat acţiuni p