Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studii peste studii pentru introducerea cetatilor in circuitul turistic

Publicat in Ziua Constanta, luni 25 ianuarie 2010 ·

După ce a bătut palma pentru 41.000 euro, fără TVA, pentru un studiu de fezabilitate în acest sens, CJC mai dă încă 6.500 euro unei firme care a câştigat şi primul contract, pentru un studiu mai mic

Pentru realizarea unor obiective de investiţii, în special a celor finanţate din bani europeni, sunt necesare astăzi, studii peste studii. Aşadar, înainte să se apuce propriu-zis de lucru, autorităţile locale plătesc un teanc de studii care să le spună cum să se apuce de treabă şi să o ducă la capăt.

Un exemplu de astfel de proiect finanţat din bani europeni este şi cel privind „Introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice dobrogene", implementat de către Consiliul Judeţean Constanţa. Instituţia judeţeană a organizat o nouă licitaţie prin care a atribuit încă un contract privind realizarea unui studiu de fezabilitate. Potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, pe 22 ianuarie, contractul privind „Elaborarea studiului de fezabilitate pentru realizarea de împrejmuiri şi cabine de pază în cadrul Proiectului privind introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice dobrogene". Valoarea estimată pentru acest contract a fost de 7.900 de euro fără TVA, valoare de atribuire fiind de 6.500 euro fără TVA. Firma căreia i s-a atribuit contractul se numeşte SC Vila House SRL, din Bucureşti. Menţionăm că societatea a mai câştigat un contract privind realizarea unui studiu de fezabilitate. Este vorba despre contractul referitor la studiul de fezabilitate şi de marketing pentru „Introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice dobrogene", obţinut de Vila House, în asociere cu Detente Consultants SA din Ploieşti, pe data de 28.10.2009, în valoare de 41.000 euro fără TVA. În aceste condiţii, deşi în anunţul de atribuire nu se precizează, contractul de 6.500 euro, atribuit pe 23.11.2009, ar putea fi doar o suplimentare a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 6 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 43 minute
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 43 minute
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 4 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 4 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 43 minute
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 9 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°