De doua-trei ori m-am vazut cu Vlad Zografi. Culmea este ca, indiferent de raspunsurile-vorbele lui, de fiecare data, m-am simtit ca si cum mi-ar fi frate geaman, un spirit al meu inalt cu care ma trag de bracinar. Ala pe care-l pot intreba orice nimic, fiindca-mi va raspunde inteligent si cult cit incape, liber mereu. Da, liber. Bun, liber cit se poate. De cite ori il privesc, vorbesc cu el, Zografi imi place pentru asta. Si, iata din interviul luat, pe email, libertatea asta razbate fara tagada. Bun, m-am luat cu cele personale si n-am spus esentialul: este dramaturg-romancier-editor Humanitas.
Uite prima parte din interviu: Bucuria de a ma simti inteligent dincolo de limite – dar asta-i o mare magarie.”/”Eu am indoieli ferme” realitatea si viteza formidabila in toate miscarile. libertatea. bucuriile de ce nu e factor de decizie prin ministere/ om politic
Ce conteaza, omule, pentru tine pe lumea asta? Exista o stare la care ajungi dupa ce-ai iesit din masina de tocat, din
masina de-ncleiat, congelat si prajit, un fel de libertate fina si
violenta – tii in palma paradoxul asta sangeros de zi cu zi, nu-i vorba ca
te-ai detasa de el, dar il vezi mai bine, capeti o viteza formidabila in
toate miscarile, oriincotro te duci. Eu ajung foarte rar la starea asta,
dar abia de-aici incolo lucrurile incep sa conteze. Si toate devin
concrete, gata, am scapat de ameteala. Abia de-aici incolo pot sa vorbesc
cu adevarat cu ceilalti – ma rog, in felul meu. Sa ascult, sa cant, sa
inventez. Sa ma joc, sa descopar – atat cat pot. Pana la urma, tot ce
conteaza pentru mine e sa ajung in starea asta, restul se rezolva cumva.
Cred ca si chestia cu moartea. Sau poate ca nu.
Ce te bucura? Sa gatesc pentru prieteni. Sa scriu penultima replica dintr-o piesa de
teatru. Sa se stinga lumina intr-o sala de tea
