Ambianţa muzicală a rîndurilor de mai jos este asigurată de un păcătos de pîrdalnic de sodomit (şi ortodox, prin botez), arză-l-ar focu’, amin! Piotr Ilici Ceaikovski.
Titlul postării – o evidentă pastişă a substanţei informaţiei din ziarele tabloide, e o remarcă ironică legată de atitudinea civică despre care scriu în cele ce urmează. Am descoperit, graţie unui comentariu de la postarea precedentă, o informaţie din acelea dragi mie pe un site pravoslavnic. Săptămîna aceasta, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei ar urma să se pronunţe asupra a două proiecte de rezoluţii, una legată de identitatea şi orientarea sexuală şi una care e o dare de seamă la 15 ani de la conferinţa internaţională asupra Programului de Acţiune pentru Populaţie şi Dezvoltare. Nu voi da copy/paste la articolul de pe site-ul “Război întru cuvînt”, cine doreşte se poate amuza accesînd link-ul (eu, unul, am rîs condescendent). Îmi permit însă cîteva remarci punctuale:
“In ultimii ani, PACE a fost parazitat de forte radicale de stanga, care fac presiuni crescande pentru adoptarea unor rezolutii in acord cu agenda lobby-ului international pro-avort si pro-homosexualitate, impotriva vietii, impotriva familiei si impotriva libertatilor religioase.”
- Ei bine, în APCE (a propos, în discursul public de la noi se foloseşte deja acronimul valabil în română şi franceză, APCE), Partidul Popular European (de dreapta) are 201 membri, liberalii 99 de membri, stînga unită 99 de membri, grupul socialist 187 membri etc. NICI VORBĂ de parazitism al stîngii radicale, profund minoritare, ca de altfel pe întreg eşichierul politic european. Menţionez că şi în legislaturile precedente socialiştii au fost în minoritate, deşi nu chiar ca acum. Faptul că ambele rezoluţii (să trăiască!) sunt propuse votului de socialişti este cel mai firesc lucru cu putinţă în Europa – aia tipică, nu aia a