Poate n-ar fi stricat ca, în loc să organizeze ţonţoroiul în stradă, autorităţile să aibă mai multă grijă de patrimoniul naţional.
Recunosc, dragi compatrioţi, n-am avut curajul să înfrunt gerul de crapă pietrele pentru a participa, duminică, la vreuna dintre adunările populare prilejuite de 24 ianuarie! Ştiu, era ziua Unirii Principatelor, se împlineau 151 de ani de când Moldova s-a unit cu Ţara Românească, un eveniment de mare însemnătate pentru istoria poporului nostru etc. Dar, credeţi-mă, era prea frig afară pentru sănătatea mea, aşa că am ales să-mi exercit patriotismul de-acasă.
Mi-am făcut un ceai, am luat o aspirină şi, evident, m-am aşezat în faţa televizorului. Iar graţie unei minunăţii tehnice, numite „picture in picture", am reuşit să urmăresc în paralel aproape toate manifestările închinate momentului de-a lungul şi de-a latul patriei. De la Iaşi şi până la Focşani şi din Galaţi până în Argeş, evenimentul era sărbătorit conform obiceiurilor mai vechi sau mai noi. De pildă, încingând câte o horă de la vlădică la opincă!
N-au lipsit scenetele cu tineri deghizaţi în Cuza, Kogălniceanu sau chiar Moş Ion Roată, cum n-au lipsit nici discursurile sforăitoare ale politicienilor dornici să-şi etaleze iubirea de neam de faţă cu neamul. În cazul dintâi, bunele intenţii ale „actorilor" adunaţi de te miri unde n-au fost de ajuns ca să şteargă impresia de amatorism şi festivism tip „Cântarea României".
Păcat! Poate n-ar fi stricat ca, în loc să organizeze ţonţoroiul în stradă, autorităţile să aibă mai multă grijă de patrimoniul naţional. Inclusiv de clădirile în care s-au semnat actele Micii Uniri. Una dintre ele, cea din centrul vechi al Capitalei, se află şi acum în paragină, după ce a devenit adăpostul aurolacilor şi maidanezilor. Dar să trecem.
În ce-i priveşte pe domnii politicieni, nu mică mi-a fost mirarea văzându-i mai uniţi în cu
