Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET / Florian Bodog singurul medic din Oradea cu doctorat în economie

Publicat in Adevarul, luni 25 ianuarie 2010 ·

Managerul Spitalului Judeţean Oradea este convins că românii vor realiza că sănătatea unei naţiuni este cel mai important lucru. Orădeanul este singurul medic de profesie cu doctorat în economie.

Profil

Născut. 6 septembrie 1971

Familie. Căsătorit, două fete

Studii. Facultatea de Medicină Oradea, doctorat în chirurgie şi economie

Despre Florian Bodog se ştie că este managerul Spitalului Clinic Judeţean Oradea, o instituţie pe care a preluat-o cu multe datorii. În spatele acestui fapt, Florian Bodog ascunde o dorinţă cel puţin curajoasă în aceste vremuri: să ofere servicii de calitate în spitalul pe care îl conduce. Orădeanul este singurul medic de profesie cu doctorat în economie.

Practica este mama învăţăturii

„Am vrut să fac ceva pentru promovarea serviciilor spitaliceşti aplicate atât în sistemul public, cât şi în cel privat. Doctoratul a fost pe cazul Spitalului Judeţean Oradea, o instituţie în care lucrează personal bine pregătit şi care are capacitatea să deservească 24 de ore din 24 urgenţele medicale din toată regiunea”, a explicat Florian Bodog. Nu l-a preocupat din totdeauna latura managerială a personalităţii sale. În schimb, a ştiut de la bun început că vrea să fie medic.

Convins fiind că doar munca poate să îl ajute să îşi îndeplinească idealurile, Florian Bodog a lucrat ca asistent voluntar în medicina de urgenţă încă din clasa a XI-a, apoi, după absolvire, a lucrat timp de trei luni pe secţia radiologie. S-a înscris la facultate şi timp de şase ani a continuat să lucreze în paralel în chirurgie. „Am absolvit prima promoţie de medicină de la Oradea. M-am înscris la doctorat la profesorul George Ionescu, primul professor de chirurgie de la Oradea. Am dat concurs pentru preparator şi după ce am câştigat o bursă guvernamentală am plecat în Franţa la specializare chirurgie plastică”, îşi aminte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 47 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°